Ecografie
135,00 MDL
Într-un spațiu izolat, transformat în enclavă separatistă, se produc drame ce „colcăie” de-a lungul mai multor generații, o moștenire identitară reprimată și resimțită ca o teroare a istoriei. Protagoniștii acestui roman al lui Alexandru Popescu „Ecografie”, agresorul, pe de o parte, și victima, de pe alta, sunt aduși pe aceeași scenă, față în față din sentimente de dragoste sau din nevoia de identificare cu cel mai puternic, inventând din celălalt un ax interior.
Ecografie
135,00 MDL
Într-un spațiu izolat, transformat în enclavă separatistă, se produc drame ce „colcăie” de-a lungul mai multor generații, o moștenire identitară reprimată și resimțită ca o teroare a istoriei. Protagoniștii acestui roman al lui Alexandru Popescu „Ecografie”, agresorul, pe de o parte, și victima, de pe alta, sunt aduși pe aceeași scenă, față în față din sentimente de dragoste sau din nevoia de identificare cu cel mai puternic, inventând din celălalt un ax interior.
Stoc epuizat
Adâncuri incolore
139,00 MDL
După „Montana”, Alexandru Popescu revine în forță cu un nou roman, intitulat metaforic „Adâncuri incolore”. Proza e inspirată de realitățile basarabene de azi, societatea moldovenească ezitând la o răscruce a istoriei, urmând să aleagă între Est și Vest.
Subiectul e axat pe un sat cu o denumire profund simbolică – Molda. În centrul comunei veghează bustul viteazului voievod Dragoș descălecătorul, iar administrația locală se agită febril pentru a marca 600 de ani de la fondarea așezării. Atât doar că, după șase secole de existență, satul nu pare a avea viitor: tinerii îl părăsesc spre a-și căuta norocul în altă parte. Iar cei care rămân sunt înghițiți de mocirla unui trecut fără identitate descifrabilă. Energia istorică, lansată spre viitor sub egida emblemei voievodale, e sabotată de alcoolism, violență, hoție, corupție și alte racile sociale. Așa că adolescentul Dragoș, un copil încă (și acest prenume vădește un paralelism istorico-simbolic!), dispare absorbit de mâlul letal.
Protagonistul romanului este Tudor Roibu, polițist, deci om al puterii. Pare un sectorist vigilent, un tată iubitor și un familist grijuliu, întreținând o casă plină de belșug. Este însă un dur cu sine, dar și cu toți ceilalți din preajma sa, inclusiv cu fiica și soția. Violent, arbitrar, samavolnic, crud până la crimă, el dictează climatul psihologic în familie și în comunitate. Legea locală e articulată după bunul său plac. Își atinge scopurile fentând, fie prin mită, fie prin intimidare. Sătenii nu îndrăznesc să-i înfrunte hatârurile.
Acest plan al cotidianului imediat, brutal, plat și lipsit de viitor are o suprastructură aerată bine gândită și ingenios imaginată artistic: Iazul cel Vechi (un hidronim cu vetuste dar sinistre conotații!...), care pare un monstru fantastic ce înghite făpturi omenești tinere (fază narativă ce ne amintește prin ceva de mitul Andromedei), șoimul e pasărea predestinării, nunta e un spectacol gălăgios și dezinhibat, dar cu final mioritic ș.a.m.d. Foarte subtil e jocul metaforico-simbolic derivat din acromatopsia de care suferă unul dintre eroii centrali ai prozei. Neculai Nepotu, supranumit generic Țăranul, vede totul în cenușiu, lumea sa fiind una ternă și neatractivă ca existență umană (de aici și titlul cărții). Un terifiant șoc psihologic îl vindecă însă de daltonismul său, săteanul ajuns ulterior în Olanda vede pentru prima dată cât de frumoasă și multicoloră poate fi viața.
Prin „Adâncuri incolore”, Alexandru Popescu ne propune un roman de o stringentă actualitate și cu o certă miză proeuropeană.
Eugen Lungu.
Stoc epuizat
Adâncuri incolore
139,00 MDL
După „Montana”, Alexandru Popescu revine în forță cu un nou roman, intitulat metaforic „Adâncuri incolore”. Proza e inspirată de realitățile basarabene de azi, societatea moldovenească ezitând la o răscruce a istoriei, urmând să aleagă între Est și Vest.
Subiectul e axat pe un sat cu o denumire profund simbolică – Molda. În centrul comunei veghează bustul viteazului voievod Dragoș descălecătorul, iar administrația locală se agită febril pentru a marca 600 de ani de la fondarea așezării. Atât doar că, după șase secole de existență, satul nu pare a avea viitor: tinerii îl părăsesc spre a-și căuta norocul în altă parte. Iar cei care rămân sunt înghițiți de mocirla unui trecut fără identitate descifrabilă. Energia istorică, lansată spre viitor sub egida emblemei voievodale, e sabotată de alcoolism, violență, hoție, corupție și alte racile sociale. Așa că adolescentul Dragoș, un copil încă (și acest prenume vădește un paralelism istorico-simbolic!), dispare absorbit de mâlul letal.
Protagonistul romanului este Tudor Roibu, polițist, deci om al puterii. Pare un sectorist vigilent, un tată iubitor și un familist grijuliu, întreținând o casă plină de belșug. Este însă un dur cu sine, dar și cu toți ceilalți din preajma sa, inclusiv cu fiica și soția. Violent, arbitrar, samavolnic, crud până la crimă, el dictează climatul psihologic în familie și în comunitate. Legea locală e articulată după bunul său plac. Își atinge scopurile fentând, fie prin mită, fie prin intimidare. Sătenii nu îndrăznesc să-i înfrunte hatârurile.
Acest plan al cotidianului imediat, brutal, plat și lipsit de viitor are o suprastructură aerată bine gândită și ingenios imaginată artistic: Iazul cel Vechi (un hidronim cu vetuste dar sinistre conotații!...), care pare un monstru fantastic ce înghite făpturi omenești tinere (fază narativă ce ne amintește prin ceva de mitul Andromedei), șoimul e pasărea predestinării, nunta e un spectacol gălăgios și dezinhibat, dar cu final mioritic ș.a.m.d. Foarte subtil e jocul metaforico-simbolic derivat din acromatopsia de care suferă unul dintre eroii centrali ai prozei. Neculai Nepotu, supranumit generic Țăranul, vede totul în cenușiu, lumea sa fiind una ternă și neatractivă ca existență umană (de aici și titlul cărții). Un terifiant șoc psihologic îl vindecă însă de daltonismul său, săteanul ajuns ulterior în Olanda vede pentru prima dată cât de frumoasă și multicoloră poate fi viața.
Prin „Adâncuri incolore”, Alexandru Popescu ne propune un roman de o stringentă actualitate și cu o certă miză proeuropeană.
Eugen Lungu.
Montana
139,00 MDL
„Avem prin Montana poate cea mai serioasă și mai veridică proză despre enclava numită Transnistria. În acest retard mezozoic, timpul a înghețat, conservând în glaciațiunea sa politico-socială realitățile sovietice de care noi am și început să uităm. Miezul narațiunii reface epic războiul din Transnistria, văzut cu ochii unui copil și sedimentat apoi în psihicul zdruncinat al adultului. Sângerosul conflict e derulat prin mai multe episoade sinistre succedate cinematografic. Autorul își conduce cu mână forte personajele, toate credibile ca profiluri umane și ca entități ficționale. Detaliile cu revers simbolic – ceasul „Montana”, gutuile, cărțile tipărite cu caractere latine ș.a. – adaugă artisticitate prozei și mărturisesc în favoarea unui prozator pe deplin format, absolvit de ezitările noviciatului. Proza are antren, jocurile suspansului captivează și – mărturisesc eu, cititorul! – și că e unul dintre puținele noastre romane pe care nu vrei să le lași din mână.”
Eugen Lungu.
Montana
139,00 MDL
„Avem prin Montana poate cea mai serioasă și mai veridică proză despre enclava numită Transnistria. În acest retard mezozoic, timpul a înghețat, conservând în glaciațiunea sa politico-socială realitățile sovietice de care noi am și început să uităm. Miezul narațiunii reface epic războiul din Transnistria, văzut cu ochii unui copil și sedimentat apoi în psihicul zdruncinat al adultului. Sângerosul conflict e derulat prin mai multe episoade sinistre succedate cinematografic. Autorul își conduce cu mână forte personajele, toate credibile ca profiluri umane și ca entități ficționale. Detaliile cu revers simbolic – ceasul „Montana”, gutuile, cărțile tipărite cu caractere latine ș.a. – adaugă artisticitate prozei și mărturisesc în favoarea unui prozator pe deplin format, absolvit de ezitările noviciatului. Proza are antren, jocurile suspansului captivează și – mărturisesc eu, cititorul! – și că e unul dintre puținele noastre romane pe care nu vrei să le lași din mână.”
Eugen Lungu.