Mihai Dolgan. De ce au plâns ghitarele?

Ultimul dialog este o carte-mărturisire al cărei personaj principal este Constanța Târțău. Actrița se produce parcă într-un ultim rol, jucat de astă dată în culisele amurgului. Evocările sale sunt dramatice, dure, pe alocuri necruțătoare, în primul rând cu sine, dar și cu mulți dintre cei pe care i-a cunoscut. Cea mai mare parte a volumului îl constituie un dialog de proporții inițiat de Antonina Sârbu. Convorbirea a durat ani la rând, de aceea sunt frecvente reluările, dar de fiecare dată sub alt unghi și sub alt regim emoțional. Întrebările o întorc în copilărie, la anii de studii, la scenă, la partenerii din spectacole și la relațiile dure ale unui sistem politic care nu a fost nici pe departe tolerant cu oamenii de creație.   În partea a doua, cartea include un șir de interviuri ale Antoninei Sârbu cu prietenii sau colegii care au cunoscut-o îndeaproape pe actriță, care i-au urmărit zbaterile, înălțările și inconveniențele pe care le-a suportat în permanență: perfidia șefilor, invidiile, reaua-credință, indiferența, iar la apusul vieții, mizeria crasă care o măcina. Ca într-un scenariu urât, Constanța Târțău, gloria de altădată a teatrului moldovenesc, sfârșea în întuneric – orbise – și într-o izolare pe care și-a autoimpus-o din pudoarea sărăciei. 

Însemnările autobiografice ale profesorului Tudor Cozari, un împătimit biolog moldovean, care a reușit să transmită și cititorilor săi fascinația pentru miracolul viului într-o multitudine de lucrări enciclopedice, comportă un interes aparte pentru valoarea sa antropologică, dată de reperele unui destin dinamic, într-un spațiu „încremenit” (I. Fruntașu), așa cum este percepută Basarabia. Oamenii acestui loc, aflat la răscruce de imperii și mentalități, sunt adevărații purtători ai istoriei și legendele vii, rescrise iar și iar, ale devenirii noastre. Performanța științifică mondială, avansul tehnologic și libertatea scriiturii literare de astăzi contextualizează oarecum așteptări superioare în raport cu astfel de demersuri. Surpriza acestei cărți, însă, este integrarea, într-un destin complex, marcat de condiția precară a omului nostru istoric, a înaltelor aspirații și provocări ale cunoașterii. Protagonistul basarabean este confruntat, spre deosebire de predecesorul Darwin, venind dintr-o altă dimensiune culturală și materială (savantul englez nu s-a preocupat nicio zi de câștigarea propriei existențe), cu alte date existențiale, vădit dezavantajoase științei, într-un secol ulterior, într-o istorie parcă inversă, care, în acest capăt de lume, o ia oarecum înapoi. Însă drumul unui copil semiorfan din părinți neșcoliți, dintr-o Moldovă vitregită, spre viața de universitar cu stagii de predare în mari catedre europene replantează speranțele noastre în bine, în contextul unui prezent parcă mai incert decât oricând, înfundat de pandemie, iarăși război și lipsa generală de orizont.