La capătul vederii

“Deschis, aparent, către toate zările lirismului, poetul se arată, la o nouă lectură, vizibil despovărat de balastul tematic al epocii, piesele cu relief profilând imaginea unui autor care, deși fusese între primii verslibriști basarabeni, își supraviețuiește mai ales prin poemele care vădesc profunda-i legătură cu lumea satului și cu tot ceea ce – orfic – o întemeiază: casa părintească, mama și tata, frații și surorile, pomii și vietățile locului, Vălenii fremătând lângă freamătul gurilor Prutului și, desigur, gestul sacrificial al artistului, avântându-se să creeze, ca arhetipalul Manole, până și în cădere, în căderea care desfundă izvoarele ațipite în somnul materiei”. (N. Leahu)