Noua carte de poeme a Svetlanei Corobceanu, intitulată sugestiv marea tâmplărie, este scrisă cu nerv, multă sensibilitate și, mai ales în partea a doua a cărții, cu o luciditate dureroasă. Deloc indiferentă la ceea ce se întâmplă azi în lume, dar și în imediata ei apropiere, în universul mitic al satului, cu un simț acut al observației, poeta scoate în evidență atât partea umbroasă a vieții, cu toate ororile războiului (cel de la Nistru, din 1992, și cel de azi, din vecinătatea noastră), cât și partea ei luminoasă care, chiar dacă nu se vede cu ochiul liber, o putem revigora și restarta prin imaginație și prin jocul fin al ideilor, astfel ca aceasta să-și recapete întâietatea.Poemele Svetlanei Corobceanu, în opinia criticului Mircea V. Ciobanu, “știu  să te atragă, să te momească foarte abil în universul lor imagistic și lingvistic. Aceste poeme îmbină epicul (în vogă acum, pe urma influenței americane, dar și al baladescului nostru dintotdeauna) unei narațiuni – iar unele sunt cu adevărat captivante! – cu lirismul unei priviri empatice, din interior, dar și cu expresia care știe să curgă lent, cursiv, calm, minimalist în mijloace… și maximalist în efectul emoțional (dar și intelectual) poetic”.Credem că marea tâmplărie, a cincea carte a autoarei, câștigă nu doar în volum, dar și în valoare, un semnal bun pentru toți cititorii de poezie.

Într-un spațiu izolat, transformat în enclavă separatistă, se produc drame ce „colcăie” de-a lungul mai multor generații, o moștenire identitară reprimată și resimțită ca o teroare a istoriei. Protagoniștii acestui roman al lui Alexandru Popescu „Ecografie”, agresorul, pe de o parte, și victima, de pe alta, sunt aduși pe aceeași scenă, față în față din sentimente de dragoste sau din nevoia de identificare cu cel mai puternic, inventând din celălalt un ax interior.