33 de dialoguri memorabile la „Focul din Vatră”

Volumul este o culegere de texte apărute pe blogul scriitorului și editorului Gheorghe Erizanu. Lapidare, abrupte , acestea par niște telegrame adresate urbi et orbi. Telegrame-avertizări – fiți atenți la ce se întîmplă, că ne ducem pe copcă! Sau telegrame-demascări – ați văzut ce fac pramatiile? Sau care constată, abătut, o ecuație-dilemă cu trei termeni și fără nicio soluție.

Ultimul dialog este o carte-mărturisire al cărei personaj principal este Constanța Târțău. Actrița se produce parcă într-un ultim rol, jucat de astă dată în culisele amurgului. Evocările sale sunt dramatice, dure, pe alocuri necruțătoare, în primul rând cu sine, dar și cu mulți dintre cei pe care i-a cunoscut. Cea mai mare parte a volumului îl constituie un dialog de proporții inițiat de Antonina Sârbu. Convorbirea a durat ani la rând, de aceea sunt frecvente reluările, dar de fiecare dată sub alt unghi și sub alt regim emoțional. Întrebările o întorc în copilărie, la anii de studii, la scenă, la partenerii din spectacole și la relațiile dure ale unui sistem politic care nu a fost nici pe departe tolerant cu oamenii de creație.   În partea a doua, cartea include un șir de interviuri ale Antoninei Sârbu cu prietenii sau colegii care au cunoscut-o îndeaproape pe actriță, care i-au urmărit zbaterile, înălțările și inconveniențele pe care le-a suportat în permanență: perfidia șefilor, invidiile, reaua-credință, indiferența, iar la apusul vieții, mizeria crasă care o măcina. Ca într-un scenariu urât, Constanța Târțău, gloria de altădată a teatrului moldovenesc, sfârșea în întuneric – orbise – și într-o izolare pe care și-a autoimpus-o din pudoarea sărăciei.