Constanța Târțău. Ultimul dialog

„Inteligente, penetrante și nelipsite de o reală forţă exegetică, aceste scrieri adaugă o tușă proaspătă la imaginea unui autor polivalent, care, poet admirabil, se produce în ultimul timp și ca eseist și cronicar literar de tot respectul. Textele sunt argumente grele în favoarea ideii că eseul, astăzi un gen osmotic, exploatând posibilităţile de dialog dintre literatură, filosofie și publicistică, se impune, treptat, și în câmpul literaturii române. În aceste și alte compoziţii, Arcadie Suceveanu realizează elegante exerciţii analitice, enunţă judecăţi de valoare (bătute în monedă metaforică) despre autori ce împărtășesc „ideologii” literare diferite. Scrise cu o fermitate divulgând o viziune artistică unitară, capabilă să explice diferenţele și chiar să le exalte, aceste eseuri umilesc, adeseori, inhibiţiile sau fixaţiile criticii de specialitate. E chiar rostul comentariului scriitoricesc de a sugera noi căi de lectură sau de a le zburli pe cele... pătulite… Eugen Lungu are perfectă dreptate când susţine că Arcadie Suceveanu este un maestru-portretist, or, lecturând textele din compartimentul „Portrete în sepia”, dobândești deplina certitudine a faptului că, în viziunea sa, fizicul se prelungește în moral, renăscând iluminat în blitz-ul aparatului de fotografiat al metaforei, în nuanţele care îl individualizează pe fiecare erou în parte. Galeria profilurilor literare poate fi asemuită cu diversitatea unei Grădini Botanice, Arcadie Suceveanu manifestând interes pentru nume de autori importanți din generații diferite, cu structuri temperamentale distincte, care împărtășesc „religii” estetice cât se poate de personale… Discursul lui Arcadie Suceveanu este, și în aceste portrete, după cauză, elegant, sobru, penetrant, plin de vervă, savuros, ironic, dar niciodată facil.” Anatol Moraru