File din jurnalul de bord (al unui marinar cardiac)

„În fața provocărilor destinului, poeții buni redobândesc, îndeobște, un soi de sensibilitate romantică, dar nu una Biedermeier, facil-lirică, sentimentală și convențională, ci una înalt romantică, abisală, cu priză nemijlocită la adevărurile nepieritoare ale ființei. La fei se întâmplă și în cazul celui de-al treilea volum de versuri al lui Ghenadie Nicu – marile revelații aprofundează, inevitabil, discursul. Poetul nu mai „țopăie” pe un spalier din acante retorice, ci încearcă să construiască din cuvinte o scară, pentru a urca înapoi, spre lumină, din iadul suferinței sufletești și trupești. Nu, el nu mai caută răspunsuri și nici soluții și poezia lui vădește acest lucru, deși vechile reflexe manieriste pot disimula, în multe poeme, actul posesiei depline a certitudinilor. Își dorește doar să confere un sens, un sens ultim și lămuritor, „gropii aporetice” în care, mai devreme sau mai târziu, ne prăbușim cu toții. Și să i-l confere în singurul chip posibil, pe care l-a învățat de la marii cântăreți ai Nopții: prin poezie.” (Adrian Ciubotaru)

Antologia „Poetule, piaptănă-ți părul!” însumează cincisprezece poeți neerlandezi contemporani: de la Cees Nooteboom, născut în 1933, până la Hannah van Binsbergen, născută în 1993. Între cei doi, descoperim poeți diferiți, precum K. Schippers (care vine dinspre Dada), H.C. ten Berge și Arnoud van Adrichem (buni cunoscători ai poeziei din SUA), Menno Wigman (mlădiță a „fin de siècle”), Marije Langelaar (venită dinspre artele plastice)... În prefața volumului, Jan H. Mysjkin descrie evoluția poeziei neerlandeze, de la poezia experimentală a anilor ´50 până la poezia Generației 2000 din Țările de Jos. De-a lungul deceniilor, se regăsesc succesiv tendințe neorealiste, neoromantice, postmoderne, scenice ș.a. Antologia oferă o panoplie de forme diverse, chiar contradictorii, fără a avea parti-pris-uri. Dacă poezia neerlandeză a fost dominată o jumătate de secol de certuri între poetici rivale, începând cu noul mileniu, descoperim un peisaj multiplu, dinamic și pașnic. Tatjana Daan, directoare a Festivalului Poetry International de la Rotterdam din 1996 până în 2003, susținea că „poezia neerlandeză s-a lărgit enorm la nivelul limbajului și al tematicii. Poezia nu mai este condamnată la a sta pe un raft izolat în librăriile bune. Tradiția unei arte orientate spre scriitură, care are drept țintă un public-cititor, continuă cu o forță intactă, însă, grație poeților care se adresează mai degrabă unui public-auditoriu, poezia nu mai este destinată preponderent specialiștilor literari sau academicienilor. Poezia a devenit mai vizibilă, a obținut o audiență mai largă.”