File din jurnalul de bord (al unui marinar cardiac)

Deși e o lucrare de ficțiune, nuvela reconstituie cu fidelitate „metodele de lucru” ale celui mai temut organ de reprimare politică din Uniunea Sovietică – renumita CEKA înființată de Dzerjinski la sugestia lui Lenin. Autorul, Vladimir Zazubrin (1895-1937), s-a documentat foarte serios, intervievând foștii cekiști despre felul cum erau executați cei condamnați de tribunalele sovietice. Scenele, de o cumplită ferocitate, oripilează și azi. Istoricul rus Aleksei Tepleakov (n. 1967) bănuiește că prozatorului i-a servit drept prototip pentru crearea lui Andrei Srubov, protagonistul nuvelei, S. Șkitov, anarhist-comunist, adevărat asasin care a ajuns la conducerea GUBCEKA. Angrenat în oribilul conveier al morții, ucigând aproape zilnic zeci de oameni, mulți fără nicio vină, personajul însuși e „demascat” și condamnat la moarte de implacabila mașinărie marțială. Adică, în ultimă instanță, devine și el o așchie în malaxorul care macină fără întrerupere vieți omenești. Când i se anunță sentința, Srubov capotează psihic. Scriitorul evocă în culori tragice, prin exces de elemente naturaliste, chinurile condamnaților, ceea ce trezește repulsia cititorului. Nuvela devine astfel un document acuzator la adresa poliției secrete sovietice și a servanților ei robotizați. Totuși, prozatorul e tentat să romantizeze „idealurile” revoluției și să justifice astfel aceste crime. Ca într-un thriller politic bine regizat, Vladimir Zazubrin și Valerian Pravduhin, prefațatorul nuvelei, erau executați și ei de NKVD!

Culegerea de versuri „Când lumina se clatină” este o nouă carte semnată de Ana Rapcea, care a debutat la Editura ARC, în celebra colecție “Prima verba”, cu volumul “Dumnezeu răstoarnă clepsidrele” (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2000). Este o poezie scrisă cu nerv, cu multă suferință (legată de pierderea mamei), dar și cu multă tandrețe, mult jinduită de autoare și transferată, subtil, în planul literaturii, ca un fel de recompensă pentru o viață trăită în do minor. „Dacă n-ai fi, clipă de clipă, lovit în tâmple, în coaste/ De acești pereți, până la cer, de carne sfârtecată,/ Probabil ai adormi. Ai dormi…// Însă veghea trebuie dusă până la capăt…” O carte de poezie care se reține.