Mâine va fi altfel

Volumul „Penele pestrițe ale cocoșului. Cincisprezece poeți francofoni din Belgia” continuă seria de antologii de poezie a Editurii Arc (în care mai intră „Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi” și „Poetule, piaptănă-ți părul. Cincisprezece poeți neerlandezi”). Cititorului i se propune o selecție de poeme aparținând unor autori ce fac parte din generații diferite (Colette Nys-Mazure, decanul de vârstă al cărții, s-a născut în 1939, iar Gioia Kayaga, cea mai tânără dintre poeții antologați, în 1990) și practică formule poetice dintre cele mai diverse. Prefața și medalioanele biobibliografice semnate de Jan H. Mysjkin, dar și traducerea impecabilă făcută de poeta Doina Ioanid, în colaborare cu antologatorul, ne ajută să descoperim poezia a cincisprezece autori (din a doua jumătate a secolului XX) care s-au născut în Belgia, scriu în limba franceză și, dincolo de invocatele „probleme de identitate”, dau dovadă de real talent.

Deși e o lucrare de ficțiune, nuvela reconstituie cu fidelitate „metodele de lucru” ale celui mai temut organ de reprimare politică din Uniunea Sovietică – renumita CEKA înființată de Dzerjinski la sugestia lui Lenin. Autorul, Vladimir Zazubrin (1895-1937), s-a documentat foarte serios, intervievând foștii cekiști despre felul cum erau executați cei condamnați de tribunalele sovietice. Scenele, de o cumplită ferocitate, oripilează și azi. Istoricul rus Aleksei Tepleakov (n. 1967) bănuiește că prozatorului i-a servit drept prototip pentru crearea lui Andrei Srubov, protagonistul nuvelei, S. Șkitov, anarhist-comunist, adevărat asasin care a ajuns la conducerea GUBCEKA. Angrenat în oribilul conveier al morții, ucigând aproape zilnic zeci de oameni, mulți fără nicio vină, personajul însuși e „demascat” și condamnat la moarte de implacabila mașinărie marțială. Adică, în ultimă instanță, devine și el o așchie în malaxorul care macină fără întrerupere vieți omenești. Când i se anunță sentința, Srubov capotează psihic. Scriitorul evocă în culori tragice, prin exces de elemente naturaliste, chinurile condamnaților, ceea ce trezește repulsia cititorului. Nuvela devine astfel un document acuzator la adresa poliției secrete sovietice și a servanților ei robotizați. Totuși, prozatorul e tentat să romantizeze „idealurile” revoluției și să justifice astfel aceste crime. Ca într-un thriller politic bine regizat, Vladimir Zazubrin și Valerian Pravduhin, prefațatorul nuvelei, erau executați și ei de NKVD!