Niciun cerc nu se-nchide. Colecția „Primăvara poeților”

Nicolae Esinencu şi Petru Cărare s-au bucurat în epocă de atenţia sporită a publicului cititor, ambii ilustrându-se pe latura ludică a poeziei. Cărare a îmbrăţişat ludicul parodic şi a cantonat, fără evoluţie, în stilistica prozodică tradiţionalistă, Esinencu, dimpotrivă, şi-a căutat „vocea” şi în formulele moderne, opinând în fond pentru ludicul ironic gen Marin Sorescu. În această căutare a sinelui, volumul Copilul teribil (1979) a fost decisiv pentru biografia sa literară, de atunci încolo poetul identificându-se emblematic cu titlul plachetei care îi aducea consacrarea, chiar dacă formula mult căutată se conturase în cărţile anterioare. Deşi a privit lumea prin dioptriile deformatoare ale ironicului, nostalgiile şi dramele prefigurate în poemele lui N. Esinencu sunt sincere, efervescente şi, uneori, cuceritoare. Părinţii, satul, fiii satului uşor dezorientaţi de larma indiferentă a oraşului, au fost frecvent evocaţi în lirica lui N. Esinencu. Scriitorul a perorat, zgomotos şi năvalnic, forţând ades ficţionalul, despre ecologia naturii şi natura sentimentelor umane, imaginând scene în care grotescul culminează în sublim, iar firescul eşuează în grotesc, personajele sale urcând pe funii la cer, păscând caii pe Lună sau coborând în infern să trateze cu dracii. Şi poezia de dragoste e de un erotism convulsiv, la cotele ludice ale domesticului, certurile trecând brusc în gingăşii şi invers. Poet al paradoxurilor, al sentimentelor-limită şi al situaţiilor inedite, N. Esinencu e prezent în această carte din colecţia „Primăvara poeţilor” cu întreaga gamă a preferinţelor sale tematice.

Creaţia poetică a lui Pavel Boţu este marcată de obârşia sa – născut în Bugeac, poezia poetului are ceva din seva amăruie a ierburilor din stepa sudică. Discursul său poetic este reţinut, fără mari efuziuni lirice, scriitorul „resetând” în vers o serie de arhaisme şi regionalisme, termeni rari care dau scrierilor sale o nuanţă stilistică aparte. Volumul de față cuprinde poeme carte ating problema libertăţii de creaţie, temă-tabu în anii 1970 când au fost publicate versurile. Autorul a fost aspru criticat atunci în oficiosul partidului Moldova socialistă. Gestul îndrăzneţ al poetului a surprins cititorul, mai ales că acel demers curajos ieşea de sub condeiul unei persoane publice foarte vizibile în acea epocă – Pavel Boţu era preşedintele Sovietului Suprem din RSSM, deputat al Sovietului Suprem din URSS, prim-secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, scriitorul fiind învestit şi cu alte funcţii.