Adaugă în favorite
Pe mine mie redă-mă
99,00 MDL
- ISBN: 978-9975-61-755-0
- Anul apariției: 2013
- Autor: Serafim Saka
- Format: 130x200mm
- Nr. de pagini: 548
- Tipul copertei: broşată
Stoc epuizat
În Chișinău, livrarea este gratuită pentru comenzi cu valoare mai mare de 200 MDL
În afara Chișinăului (R.Moldova), livrarea este gratuită pentru comenzi cu valoare mai mare de 600 MDL
SKU:
9789975617550
Categorie:
Proză, poezie și dramaturgie
Fii primul care adaugi o recenzie la „Pe mine mie redă-mă” Anulează răspunsul
Produse similare
Penele pestrițe ale cocoșului. 15 poeți francofoni din Belgia
157,00 MDL
Volumul „Penele pestrițe ale cocoșului. Cincisprezece poeți francofoni din Belgia” continuă seria de antologii de poezie a Editurii Arc (în care mai intră „Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi” și „Poetule, piaptănă-ți părul. Cincisprezece poeți neerlandezi”). Cititorului i se propune o selecție de poeme aparținând unor autori ce fac parte din generații diferite (Colette Nys-Mazure, decanul de vârstă al cărții, s-a născut în 1939, iar Gioia Kayaga, cea mai tânără dintre poeții antologați, în 1990) și practică formule poetice dintre cele mai diverse. Prefața și medalioanele biobibliografice semnate de Jan H. Mysjkin, dar și traducerea impecabilă făcută de poeta Doina Ioanid, în colaborare cu antologatorul, ne ajută să descoperim poezia a cincisprezece autori (din a doua jumătate a secolului XX) care s-au născut în Belgia, scriu în limba franceză și, dincolo de invocatele „probleme de identitate”, dau dovadă de real talent.
Penele pestrițe ale cocoșului. 15 poeți francofoni din Belgia
157,00 MDL
Volumul „Penele pestrițe ale cocoșului. Cincisprezece poeți francofoni din Belgia” continuă seria de antologii de poezie a Editurii Arc (în care mai intră „Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi” și „Poetule, piaptănă-ți părul. Cincisprezece poeți neerlandezi”). Cititorului i se propune o selecție de poeme aparținând unor autori ce fac parte din generații diferite (Colette Nys-Mazure, decanul de vârstă al cărții, s-a născut în 1939, iar Gioia Kayaga, cea mai tânără dintre poeții antologați, în 1990) și practică formule poetice dintre cele mai diverse. Prefața și medalioanele biobibliografice semnate de Jan H. Mysjkin, dar și traducerea impecabilă făcută de poeta Doina Ioanid, în colaborare cu antologatorul, ne ajută să descoperim poezia a cincisprezece autori (din a doua jumătate a secolului XX) care s-au născut în Belgia, scriu în limba franceză și, dincolo de invocatele „probleme de identitate”, dau dovadă de real talent.
Un link spre nicăieri
54,00 MDL
„În fața provocărilor destinului, poeții buni redobândesc, îndeobște, un soi de sensibilitate romantică, dar nu una Biedermeier, facil-lirică, sentimentală și convențională, ci una înalt romantică, abisală, cu priză nemijlocită la adevărurile nepieritoare ale ființei. La fei se întâmplă și în cazul celui de-al treilea volum de versuri al lui Ghenadie Nicu – marile revelații aprofundează, inevitabil, discursul. Poetul nu mai „țopăie” pe un spalier din acante retorice, ci încearcă să construiască din cuvinte o scară, pentru a urca înapoi, spre lumină, din iadul suferinței sufletești și trupești. Nu, el nu mai caută răspunsuri și nici soluții și poezia lui vădește acest lucru, deși vechile reflexe manieriste pot disimula, în multe poeme, actul posesiei depline a certitudinilor. Își dorește doar să confere un sens, un sens ultim și lămuritor, „gropii aporetice” în care, mai devreme sau mai târziu, ne prăbușim cu toții. Și să i-l confere în singurul chip posibil, pe care l-a învățat de la marii cântăreți ai Nopții: prin poezie.”
(Adrian Ciubotaru)
Un link spre nicăieri
54,00 MDL
„În fața provocărilor destinului, poeții buni redobândesc, îndeobște, un soi de sensibilitate romantică, dar nu una Biedermeier, facil-lirică, sentimentală și convențională, ci una înalt romantică, abisală, cu priză nemijlocită la adevărurile nepieritoare ale ființei. La fei se întâmplă și în cazul celui de-al treilea volum de versuri al lui Ghenadie Nicu – marile revelații aprofundează, inevitabil, discursul. Poetul nu mai „țopăie” pe un spalier din acante retorice, ci încearcă să construiască din cuvinte o scară, pentru a urca înapoi, spre lumină, din iadul suferinței sufletești și trupești. Nu, el nu mai caută răspunsuri și nici soluții și poezia lui vădește acest lucru, deși vechile reflexe manieriste pot disimula, în multe poeme, actul posesiei depline a certitudinilor. Își dorește doar să confere un sens, un sens ultim și lămuritor, „gropii aporetice” în care, mai devreme sau mai târziu, ne prăbușim cu toții. Și să i-l confere în singurul chip posibil, pe care l-a învățat de la marii cântăreți ai Nopții: prin poezie.”
(Adrian Ciubotaru)
Mi-s ochii arși de frumusețea ta…
57,00 MDL
Recenzii
Nu există recenzii până acum.