Un link spre nicăieri

Antologia cuprinde 17 scriitori, reprezentând toate generațiile prozei slovace contemporane. Cel mai în vârstă, Rudolf Dobiáš, este născut în 1934, iar cel mai tânăr, Jan Púček e abia trecut de treizeci de ani. Unii din prozatorii incluși în volum fac parte din pleiada de scriitori care au fost lansați sau formați ca artiști sub egida revistei Mladá tvorba („Creația tânără”), publicație îndrăzneață care a neglijat rigiditățile doctrinare ale realismului socialist și a promovat suflul modern al prozei occidentale (existențialismul, noul roman ș.a.). Începând cu 1956, în paginile revistei s-au afirmat tinerii pe atunci Pavel Vilikovský, Dušan Mitana, Dušan Dušek și alții. Anume aceşti temerari au pus bazele prozei slovace de azi. O antologie care include prozatori din diverse generații se face remarcată și printr-o larga paletă a diversităților structurale şi stilistice. Ceea ce înseamnă că volumul conține proză variată epic – de la cea de tip realist până la cea cu tentă postmodernistă (vezi proza textualist-livrescă a lui Marek Vadas Sunt un băiat din carte, piesă care dă și titlul volumului). Așa că orice cititor care va deschide antologia va găsi neapărat ceva care să-l atragă și să-l câștige în plan literar. În ultimii ani, Editura Arc și-a bucurat prietenii iubitori de carte cu o serie întreagă de literatură performantă din spațiul european: Coama leului pe pernă. Antologie de proză cehă contemporană; Poetule, piaptănă-ți părul! Cincisprezece poeți neerlandezi; Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi. În curs de pregătire e o nouă selecție care va prezenta poeții francofoni din Belgia.

Deși e o lucrare de ficțiune, nuvela reconstituie cu fidelitate „metodele de lucru” ale celui mai temut organ de reprimare politică din Uniunea Sovietică – renumita CEKA înființată de Dzerjinski la sugestia lui Lenin. Autorul, Vladimir Zazubrin (1895-1937), s-a documentat foarte serios, intervievând foștii cekiști despre felul cum erau executați cei condamnați de tribunalele sovietice. Scenele, de o cumplită ferocitate, oripilează și azi. Istoricul rus Aleksei Tepleakov (n. 1967) bănuiește că prozatorului i-a servit drept prototip pentru crearea lui Andrei Srubov, protagonistul nuvelei, S. Șkitov, anarhist-comunist, adevărat asasin care a ajuns la conducerea GUBCEKA. Angrenat în oribilul conveier al morții, ucigând aproape zilnic zeci de oameni, mulți fără nicio vină, personajul însuși e „demascat” și condamnat la moarte de implacabila mașinărie marțială. Adică, în ultimă instanță, devine și el o așchie în malaxorul care macină fără întrerupere vieți omenești. Când i se anunță sentința, Srubov capotează psihic. Scriitorul evocă în culori tragice, prin exces de elemente naturaliste, chinurile condamnaților, ceea ce trezește repulsia cititorului. Nuvela devine astfel un document acuzator la adresa poliției secrete sovietice și a servanților ei robotizați. Totuși, prozatorul e tentat să romantizeze „idealurile” revoluției și să justifice astfel aceste crime. Ca într-un thriller politic bine regizat, Vladimir Zazubrin și Valerian Pravduhin, prefațatorul nuvelei, erau executați și ei de NKVD!