Scrieri din Gulag
246,00 MDL
”Iată-ne, în fine, cu scrierile din GULAG ale lui Nicolai Costenco adunate între copertele unui singur volum și care sunt de natură să ne dea măsura deplină a ceea ce a însemnat pentru autorul lor perioada de maximă alienare a regimului totalitar sovietic și cum, în paralel, fragmentul respectiv de timp s-a răsfrânt asupra destinului său omenesc și literar; cum, în fine, perioada de pușcărie politică – iar el s-a aflat efectiv în acest malaxor exact șapte ani, la care se adaugă încă opt, de exil – s-a reflectat în opera literară de atunci, dar și de mai târziu a scriitorului basarabean.”
Vasile Malanețchi

Tărâmul lui Sașa Kozak
135,00 MDL
”Iulian Ciocan face radiografia unei lumi crepusculare, din care nu scapă niciun aspect elementar al societății modificate genetic. Supraproducția de amoralitate țâșnește pretutindeni, iar cei rămași în tranșeele etice sunt striviți fie de sentimentul fatalității, fie de invaziile barbare ale apocalipsei spirituale. Iulian Ciocan este un specialist în ilustrarea strivirii eului social.”
Marius Miheț

și tu, Iohanan
80,00 MDL
”și tu, Iohanan, noul volum de poeme semnat de Ivan Pilchin, explorează multiplele dimensiuni ale existenței și ale identității într-o lume marcată de traumele trecutului și dramele prezentului. Autorul combină reflecția profundă asupra memoriei istorice cu interogări și introspecții personale și metapoetice pe fundalul unui spațiu dinamic urban și cotidian.
Cartea surprinde prin abordarea poetică a responsabilității morale a omului pentru tot ce se întâmplă în lume, a vigilenței intelectualului în fața răului în diversele sale manifestări, a vinii metafizice și a iertării eliberatoare, a comunicării intime cu natura și a conexiunii necesare dintre oameni, ființe, lucruri și fenomene din jur.
O carte emoționantă, meditativă și complexă, ce rezonează puternic cu neliniștile și aspirațiile lumii de azi.”
Eugen Lungu

De ce spunem așa 2
260,00 MDL
”Eugen Lungu este un îndrăgostit de cuvinte, modelat prin lecturi masive. ”Jucându-se” printre cuvinte și expresii rare, insolite, le dezvăluie valențele, le scoate din anonimat, le dă o nouă viață, urmărind pelerinajul acestora îndeaproape în diverse surse. Astfel, volumul de față pare a avea drept model seria lucrărilor consistente dedicate istoriei cuvintelor limbii române, cum ar fi Istoria cuvintelor (1904) de Grigore Brâncuș, Limba română. I. Privire generală (1940) de Sextil Pușcariu, Dicționar de cuvinte călătoare (1978) și Cuvinte înrudite (1980) de Alexandru Graur, Aventurile unor cuvinte românești (2006) de Marius Sala ș.a. [...]
Scrisă într-un limbaj accesibil și captivant, lucrarea de față va contribui, credem, la crearea unei conștiințe lingvistice dominate de magia cuvântului”.
Inga Druță

Învățarea independentă extra muros, sau Cum valorizăm temele pentru acasă
220,00 MDL
Cartea ”Învățarea independentă extra muros, sau Cum valorizăm temele pentru acasă” se adresează cadrelor didactice, managerilor și experților interesați să dezvolte și să aprofundeze politica temelor pentru acasă. Edificată în cheia abordării integrate a activității extra muros a elevilor, cartea este destinată și părinților, educând cultul timpului școlar de acasă. În special profesorilor de liceu li se oferă un model de dezvoltare la elevi a competenței de a învăța să înveți în afara orelor de curs.

Descoperă și explorează. Dinozaurii
175,00 MDL
Călătorește în era mezozoică și fă prima ta descoperire minunată!
Întoarce-te în timp, cu milioane și milioane de ani în urmă, și fă cunoștință cu dinozaurii de mult dispăruți, mari și mici: înoată printre plesiozauri, lasă-te uimit de creasta înaltă a pterodactililor, dar și de multe alte lucruri. Vezi textul și imaginile de sub clapete, precum și paginile pliate ale cărții pentru a afla diverse curiozități despre toate aceste animale. În afară de aceasta, vei găsi aici și imaginea în trei dimensiuni a celui mai mare dinozaur care a trăit vreodată pe Pământ!
Lumea dinozaurilor e captivantă. Hai s-o explorăm împreună!

Descoperă și explorează. Atlasul lumii
175,00 MDL
Explorează lumea noastră minunată pe uscat și pe mare pe durata unei călătorii uimitoare!
Vizitează continente foarte mari și țări foarte mici. Scufundă-te în abisurile oceanice și urcă pe cei mai înalți munți. Află cât mai multe informații despre drapelele statelor, despre oamenii celebri din lume, despre peisajele spectaculoase, dar și despre alte minuni ale Terrei. Vezi textul și imaginile de sub clapete și nu uita să deschizi, totodată, paginile pliate ale cărții pentru a afla mai multe curiozități despre toate aceste lucruri. În afară de aceasta, vei găsi aici și imaginea în trei dimensiuni a planetei noastre miraculoase.
Lumea noastră e captivantă. Hai s-o descoperim împreună!

Descoperă și explorează. Corpul uman
175,00 MDL
Cercetează și descoperă minunile corpului uman!
Află cât mai multe despre oasele, mușchii și organele din interiorul corpului tău, despre modul în care simțurile tale explorează lumea din jur, despre ce trebuie să faci ca să rămâi mereu sănătos și puternic.
Vezi textul și imaginile de sub clapete, precum și paginile pliate ale cărții pentru a afla despre toate aceste lucruri. În afară de asta, vei găsi aici și imaginea în trei dimensiuni a magnificului creier uman.
Tainele corpului nostru ne fascinează. Hai să le descoperim împreună!

Găinușa harnică. Hai să citim cu litere mari de tipar!
72,00 MDL
Copilul tău a crescut. Are mai mult de 5 ani. El se familiarizează sau deja cunoaște literele, ori poate a trecut la o altă etapă și citește deja pe silabe.
La această vârstă copiii sunt extrem de curioși, vor să descopere cât mai multe lucruri. Dacă ai observat că copilul tău citește/încearcă să citească cuvinte uzuale din realitatea imediată - citește cuvinte ”etichetă”, scrise cu litere mari de tipar pe mașinuța lui preferată sau pe o altă jucărie, pe cutia unui joc; citește denumirea unui magazin, ori cuvinte separate de pe un panou publicitar, acesta e un semn că el manifestă interes, că poate citi deja cuvinte întregi.
Scrisă cu litere mari de tipar, această carte conține povești scurte, dar interesante, având un mesaj educativ.
Imaginile care ilustrează conținutul acestora îl vor ajuta să înțeleagă mai ușor cele citite și vor transforma cititul într-o activitate ușoară și plăcută.
Această carte cu povești este un instrument eficient pentru exersarea cititului cu litere mari de tipar.
Nu mai sta pe gânduri, HAI SĂ CITIM CU LITERE MARI DE TIPAR împreună!

Sherlock Holmes. Studiu în roșu aprins
135,00 MDL
”Studiu în roșu aprins” este o prezentare fascinantă a celui mai faimos detectiv din lume: Sherlock Holmes, un tip foarte isteț, cu o minte strălucitoare, pasionat de chimie și medicină, observator atent și expert neîntrecut în subtila și rafinata artă a deducției.
”Deseori, crima cea mai banală este și cel mai greu de dezlegat tocmai pentru că nu prezintă niciun aspect particular sau neobișnuit în temeiul căruia ai putea face o deducție.”

Arsène Lupin. Hoțul gentilom
135,00 MDL
Cutezător, cameleonic, mare amator de aventuri... Nu există seif, închisoare ori sistem de alarmă care să-l oprească pe cel mai faimos hoț din Paris: Arsène Lupin. Rafinat și galant, maestru al deghizării, acesta își recunoaște deschis toate furturile pe care le comite, fie că e vorba de bijuterii, fie de tablouri valoroase.
”Niciuna dintre numeroasele ipoteze prin care se încerca explicarea întregului lanț de întâmplări nu era satisfăcătoare. Singurul lucru neîndoielnic era evadarea: o evadare pe cât de senzațională, pe atât de reală! Iar cuvintele lui Lupin răsunau acum în urechile tuturor: ”Nu voi asista la procesul meu de judecată!”.”

Cărticica mea pentru cărucior. Atinge & simte. Noapte bună!
80,00 MDL
Când ești la plimbare cu părinții, în căruciorul tău, nu este cazul să te plictisești. Ia cu tine această carte care îți va ține de urât! Observă și memorizează cum arată și cum se numește fiecare din însoțitorii tăi. Atinge elementele din fetru delicat pentru o experiență senzorială plăcută. Folosind banda elastică cu inel de plastic la capăt, prinde cartea de cărucior ca să ai acces la ea pe toată durata plimbării.