Andrei Sârbu

Artist plastic de factură intelectuală, colorist extrem de rafinat, Andrei Sârbu (1950-2000) este acea personalitate din peisajul cultural basarabean care asigură o legătură temeinică între arta maeştrilor mai vârstnici ai generaţiei interbelice şi experienţele artiştilor contemporani, formaţi deja în anii „restructurării“ gorbacioviste. Discipol şi elev al lui Mihail Grecu, Sârbu a reuşit să se impună prin propria-i manieră. O trecere în revistă a seriilor artistului probează evoluţia logică de la limbajul pop art-ului şi al realismului fotografic spre limbajul picturii abstract-intelectualiste şi al picturii lirico-abstracte (în care se pot întrezări şi unele aluzii la motive figurative). Pentru A. Sârbu decisivă este necondiţionarea gestului artistului în raport cu „instanţa“ restrictivă a raţiunii. Acesta este, de fapt, un principiu fundamental al creaţiei pur intuitive – al acelei creaţii în care transcendentalul coboară pe căi nebănuite în sfera lumii materiale. Datorită unor minuscule, abia perceptibile treceri de la o tonalitate la alta, dar şi unor scuturări impulsive ale penelului, operele lui Andrei Sârbu posedă un limbaj şi o arhitectonică absolut inconfundabile. Relevantă în creaţia artistului e şi cromatica restrictivă (generatoare de grisaille), alternând uneori cu etalări caleidoscopice ale întregului spectru cromatic.