Dor de izvor. Interviuri în si bemol
192,00 MDL
- ISBN: 978-9975-0-0830-3
- Anul apariției: 2024
- Format: 145x210mm
- Nr. de pagini: 301
- Tipul copertei: broşată cu clapete
În stoc
Cartea adună dialogurile autoarei cu oameni de excepție din cultura noastră, preferință dându-se celebrităților din lumea muzicii: interpreți populari, compozitori, dirijori, naiști etc.: Eugen Doga, Constantin Rusnac, Vasile Iovu, Nicolae Botgros, Zinaida Julea, Gheorghe Banarciuc, Veronica Mihai, Nina Ermurache ș.a. Sunt și o serie de oameni de seamă din dreapta Prutului: Damian Luca, Benone Sinulescu și mulți alții.
Fii primul care adaugi o recenzie la „Dor de izvor. Interviuri în si bemol”
Produse similare
Jurnal (1981-1986). Mergi până se termină drumul
79,00 MDL
„Editarea în volum a Jurnalelor lui Andrei Burac poate constitui o revizuire, poate și o reabilitare a acestui gen de creație confesivă, cărei „îi dau târcoale” tot mai mulți scriitori, și de la noi. Măcar și din motivul că scrierea lui A. Burac este ferită de componenta senzaționalului, scandalosului, dar și de elementul contrafăcutului, al „ajustării la ziua de astăzi” – cel puțin din fragmentele pe care am avut ocazia de a le citi. Apariția Jurnalelor în carte de autor poate fi și un eveniment editorial, căci noua ofertă a lui A. Burac se înscrie doar parțial în perimetrul scrierilor similare ca demers literar. Dincolo de construcția cronologică, dincolo de elementul personal – ambele definitorii (dacă nu obligatorii) pentru specia literar-eseistică în cauză, lucrarea lui andrei Burac este un jurnal de idei, iar acest aspect conferă scrierii o incontestabilă pondere estetică.” (Vlad Pohilă)
Jurnal (1981-1986). Mergi până se termină drumul
79,00 MDL
„Editarea în volum a Jurnalelor lui Andrei Burac poate constitui o revizuire, poate și o reabilitare a acestui gen de creație confesivă, cărei „îi dau târcoale” tot mai mulți scriitori, și de la noi. Măcar și din motivul că scrierea lui A. Burac este ferită de componenta senzaționalului, scandalosului, dar și de elementul contrafăcutului, al „ajustării la ziua de astăzi” – cel puțin din fragmentele pe care am avut ocazia de a le citi. Apariția Jurnalelor în carte de autor poate fi și un eveniment editorial, căci noua ofertă a lui A. Burac se înscrie doar parțial în perimetrul scrierilor similare ca demers literar. Dincolo de construcția cronologică, dincolo de elementul personal – ambele definitorii (dacă nu obligatorii) pentru specia literar-eseistică în cauză, lucrarea lui andrei Burac este un jurnal de idei, iar acest aspect conferă scrierii o incontestabilă pondere estetică.” (Vlad Pohilă)
Constanța Târțău. Ultimul dialog
70,00 MDL
Ultimul dialog este o carte-mărturisire al cărei personaj principal este Constanța Târțău. Actrița se produce parcă într-un ultim rol, jucat de astă dată în culisele amurgului. Evocările sale sunt dramatice, dure, pe alocuri necruțătoare, în primul rând cu sine, dar și cu mulți dintre cei pe care i-a cunoscut. Cea mai mare parte a volumului îl constituie un dialog de proporții inițiat de Antonina Sârbu. Convorbirea a durat ani la rând, de aceea sunt frecvente reluările, dar de fiecare dată sub alt unghi și sub alt regim emoțional. Întrebările o întorc în copilărie, la anii de studii, la scenă, la partenerii din spectacole și la relațiile dure ale unui sistem politic care nu a fost nici pe departe tolerant cu oamenii de creație.
În partea a doua, cartea include un șir de interviuri ale Antoninei Sârbu cu prietenii sau colegii care au cunoscut-o îndeaproape pe actriță, care i-au urmărit zbaterile, înălțările și inconveniențele pe care le-a suportat în permanență: perfidia șefilor, invidiile, reaua-credință, indiferența, iar la apusul vieții, mizeria crasă care o măcina. Ca într-un scenariu urât, Constanța Târțău, gloria de altădată a teatrului moldovenesc, sfârșea în întuneric – orbise – și într-o izolare pe care și-a autoimpus-o din pudoarea sărăciei.
Constanța Târțău. Ultimul dialog
70,00 MDL
Ultimul dialog este o carte-mărturisire al cărei personaj principal este Constanța Târțău. Actrița se produce parcă într-un ultim rol, jucat de astă dată în culisele amurgului. Evocările sale sunt dramatice, dure, pe alocuri necruțătoare, în primul rând cu sine, dar și cu mulți dintre cei pe care i-a cunoscut. Cea mai mare parte a volumului îl constituie un dialog de proporții inițiat de Antonina Sârbu. Convorbirea a durat ani la rând, de aceea sunt frecvente reluările, dar de fiecare dată sub alt unghi și sub alt regim emoțional. Întrebările o întorc în copilărie, la anii de studii, la scenă, la partenerii din spectacole și la relațiile dure ale unui sistem politic care nu a fost nici pe departe tolerant cu oamenii de creație.
În partea a doua, cartea include un șir de interviuri ale Antoninei Sârbu cu prietenii sau colegii care au cunoscut-o îndeaproape pe actriță, care i-au urmărit zbaterile, înălțările și inconveniențele pe care le-a suportat în permanență: perfidia șefilor, invidiile, reaua-credință, indiferența, iar la apusul vieții, mizeria crasă care o măcina. Ca într-un scenariu urât, Constanța Târțău, gloria de altădată a teatrului moldovenesc, sfârșea în întuneric – orbise – și într-o izolare pe care și-a autoimpus-o din pudoarea sărăciei.
Stoc epuizat
Cu grație, printre (pre)texte
127,00 MDL
„Inteligente, penetrante și nelipsite de o reală forţă exegetică, aceste scrieri adaugă o tușă proaspătă la imaginea unui autor polivalent, care, poet admirabil, se produce în ultimul timp și ca eseist și cronicar literar de tot respectul. Textele sunt argumente grele în favoarea ideii că eseul, astăzi un gen osmotic, exploatând posibilităţile de dialog dintre literatură, filosofie și publicistică, se impune, treptat, și în câmpul literaturii române.
În aceste și alte compoziţii, Arcadie Suceveanu realizează elegante exerciţii analitice, enunţă judecăţi de valoare (bătute în monedă metaforică) despre autori ce împărtășesc „ideologii” literare diferite. Scrise cu o fermitate divulgând o viziune artistică unitară, capabilă să explice diferenţele și chiar să le exalte, aceste eseuri umilesc, adeseori, inhibiţiile sau fixaţiile criticii de specialitate. E chiar rostul comentariului scriitoricesc de a sugera noi căi de lectură sau de a le zburli pe cele... pătulite…
Eugen Lungu are perfectă dreptate când susţine că Arcadie Suceveanu este un maestru-portretist, or, lecturând textele din compartimentul „Portrete în sepia”, dobândești deplina certitudine a faptului că, în viziunea sa, fizicul se prelungește în moral, renăscând iluminat în blitz-ul aparatului de fotografiat al metaforei, în nuanţele care îl individualizează pe fiecare erou în parte. Galeria profilurilor literare poate fi asemuită cu diversitatea unei Grădini Botanice, Arcadie Suceveanu manifestând interes pentru nume de autori importanți din generații diferite, cu structuri temperamentale distincte, care împărtășesc „religii” estetice cât se poate de personale… Discursul lui Arcadie Suceveanu este, și în aceste portrete, după cauză, elegant, sobru, penetrant, plin de vervă, savuros, ironic, dar niciodată facil.”
Anatol Moraru
Stoc epuizat
Cu grație, printre (pre)texte
127,00 MDL
„Inteligente, penetrante și nelipsite de o reală forţă exegetică, aceste scrieri adaugă o tușă proaspătă la imaginea unui autor polivalent, care, poet admirabil, se produce în ultimul timp și ca eseist și cronicar literar de tot respectul. Textele sunt argumente grele în favoarea ideii că eseul, astăzi un gen osmotic, exploatând posibilităţile de dialog dintre literatură, filosofie și publicistică, se impune, treptat, și în câmpul literaturii române.
În aceste și alte compoziţii, Arcadie Suceveanu realizează elegante exerciţii analitice, enunţă judecăţi de valoare (bătute în monedă metaforică) despre autori ce împărtășesc „ideologii” literare diferite. Scrise cu o fermitate divulgând o viziune artistică unitară, capabilă să explice diferenţele și chiar să le exalte, aceste eseuri umilesc, adeseori, inhibiţiile sau fixaţiile criticii de specialitate. E chiar rostul comentariului scriitoricesc de a sugera noi căi de lectură sau de a le zburli pe cele... pătulite…
Eugen Lungu are perfectă dreptate când susţine că Arcadie Suceveanu este un maestru-portretist, or, lecturând textele din compartimentul „Portrete în sepia”, dobândești deplina certitudine a faptului că, în viziunea sa, fizicul se prelungește în moral, renăscând iluminat în blitz-ul aparatului de fotografiat al metaforei, în nuanţele care îl individualizează pe fiecare erou în parte. Galeria profilurilor literare poate fi asemuită cu diversitatea unei Grădini Botanice, Arcadie Suceveanu manifestând interes pentru nume de autori importanți din generații diferite, cu structuri temperamentale distincte, care împărtășesc „religii” estetice cât se poate de personale… Discursul lui Arcadie Suceveanu este, și în aceste portrete, după cauză, elegant, sobru, penetrant, plin de vervă, savuros, ironic, dar niciodată facil.”
Anatol Moraru
Recenzii
Nu există recenzii până acum.