Fiinţe, umbre, epifanii

„Vulpea argintie” este romanul unei mari iubiri, a unei pasiuni care arde, fulgerător, ca o torță, lăsând în urma-i multă suferință, dar și fericirea de a fi trăit un sentiment înălțător, care dă sens și culoare existenței. Sonia, personajul central al narațiunii, iscusită țesătoare de covoare, născută în interbelic, școlită și educată la Cernăuți, cu un destin tulburător de dramatic, are norocul să-l întâlnească pe Efim – fotograful, bărbatul vieții ei, care, în scurta, dar intensa perioadă a iubirii lor, a făcut-o să cunoască împlinirea, ceea ce i-a dat forță și curaj să treacă prin toate urgiile vieții. Anii grei de închisoare, moartea năprasnică a primului copil, pierderea unei mâini în urma unei răbufniri de gelozie a celui de-al doilea soț... – niciuna din aceste cumplite încercări prin care trece femeia nu pare a fi mai puternică decât dragostea ei față de Efim, mai exact, decât amintirea unei iubiri care a făcut-o fericită. Romanul e un amestec de stări, situații, peisaje, dar și de regimuri politice, tăvălugul „comunismului înfloritor” distrugând destine umane și bune practici, dar marea pasiune dintre Sonia și Efim trece ca un fir roșu prin tot textul, făcându-l pe cititor să-și îndrepte privirea asupra ființei sale interioare. „Pentru că fiecare dintre noi, afirmă autoarea Antonina Sârbu, mai devreme sau mai târziu, caută să o întâlnească pe Sonia...”

„Volumul de versuri „Ei confundau librăria cu libertatea”, semnat de tânăra, dar promițătoarea poetă Ioana Isac, adeverește faptul că reprezintă ultima generație a căutătorilor de poezie autentică în impactul propriu cu lectura unor cărți deosebite ca instrument de a explora și descoperi viața însăși, refuzând-o în varianta ei explicită, neroadă. Titlul incitant este unul modern ce anunță o poezie pornită să dea o replică propriei existențe în spațiul satisfacției materiale și al pragmatismului prolix. Aflată între cele două lumi, poezia Ioanei Isac este totuși constructivă prin luminozitatea sentimentului de iubire ce-o transpare (în întregime și în parte). Poemele ce-o exprimă sunt de-o sinceritate totalmente dezavuată, iar unele imagini – surprinzător de proaspete, profunzimea sugestiilor stând, deseori, în contrasensuri. ” Tamara Cristei, doctor, conferențiar universitar