Miercuri când era joi

 „Editarea în volum a Jurnalelor lui Andrei Burac poate constitui o revizuire, poate și o reabilitare a acestui gen de creație confesivă, cărei „îi dau târcoale” tot mai mulți scriitori, și de la noi. Măcar și din motivul că scrierea lui A. Burac este ferită de componenta senzaționalului, scandalosului, dar și de elementul contrafăcutului, al „ajustării la ziua de astăzi” – cel puțin din fragmentele pe care am avut ocazia de a le citi. Apariția Jurnalelor în carte de autor poate fi și un eveniment editorial, căci noua ofertă a lui A. Burac se înscrie doar parțial în perimetrul scrierilor similare ca demers literar. Dincolo de construcția cronologică, dincolo de elementul personal – ambele definitorii (dacă nu obligatorii) pentru specia literar-eseistică în cauză, lucrarea lui andrei Burac este un jurnal de idei, iar acest aspect conferă scrierii o incontestabilă pondere estetică.”  (Vlad Pohilă)

OMUL LIBERTĂȚILOR ABSOLUTE GICU CHIRIȚĂ este o carte-omagiu adusă redactorului, traducătorului și omului de spirit Gheorghe Chiriță, cel care s-a pus mereu în slujba limbii române, redându-i, în zecile și sutele de cărți pe care le-a îngrijit, firescul, frumusețea și plasticitatea.Una dintre valorile pe care Gicu le-a prețuit și le-a cultivat cel mai mult a fost prietenia, iar cartea pe care i-am dedicat-o demonstrează cu prisosință acest lucru, fiind scrisă, cu multă dragoste și sinceritate, de rudele, colegii și prietenii săi, la inițiativa surorii Tania Chiriță și a poetei Ana Rapcea.Criticul literar Eugen Lungu, unul dintre vechii colegi și prieteni ai lui Gicu Chiriță, notează, printre altele: „Relevant până în ultima fibră a ființei lui era altceva – Gicu era omul libertăților absolute. Nu au existat interdicții disciplinare, fie în regim de stat, fie în regim privat, pe care dânsul să nu le fi încălcat! (...) Anume neobișnuita, cronica lui sete de libertate m-a făcut să-l cunosc”.