Mihai Dolgan. De ce au plâns ghitarele?

„Ar fi fost profund nedrept dacă Nicolae Răileanu, omul care a știut să păstreze pentru viitorime imaginile celor care au creat Cartea la noi (uneori aceștia fiind înfățișați și cu muzele lor la braț), nu figura și el barem într-o carte! Iată însă că i s-a făcut, în sfârșit, dreptate: cronicarul ce eternizase fotografic viața literară de aici a devenit el însuși autor și personaj de carte! Datorăm acest lucru lui Mihai Ștefan Poiată, prietenul lui Nicolae Răileanu. Smuls prea devreme de o boală care l-a secerat fără să-i dea răgazul de a-și pune în ordine creația de-o viață, Nicolae a avut în Mihai Ștefan Poiată un continuator fidel, de o rară intuiție, care a știut să extragă din noianul de instantanee, unele din epoca celuloidului, altele din supermodernitatea fixată în pixeli, cele mai dintre cele mai reprezentative (de multe ori și haioase!) imagini.Pentru a ordona acest haos aproape cosmic (arhiva fotografică conține sute de mii de imagini!), Mihai Ștefan Poiată și-a reactivat intuiția de scriitor, competența de cineast și toată afectivitatea camaraderească față de talentul imagistic al lui Nicolae. A ieșit o carte compartimentată tematic, probabil unicul algoritm posibil în puzderia de clișee adunate pe parcursul câtorva decenii. Un tom solid cu sute de file și sute de personaje – colegi scriitori – și cu Autorul dublurilor lor imagistice în prim-plan: Nicolae Răileanu – imagine, Mihai Ștefan Poiată – text.O carte-istorie, o carte-meditație, în care scriitorii sunt văzuți nu doar pe podiumurile gloriei, dar și înotând în noroaiele satelor noastre, în mijlocul cititorilor deloc spilcuiți, o carte inspirată de respect colegial față de personajele incluse în ea. Evident, volumul conține și o serie de șarje amicale, pline de umor, care, sperăm, vor afla înțelegerea cuvenită.Mihai Ștefan Poiată ne-a dat însă mai ales o carte plină de afecțiune și emoție față de memoria celui care a fost Nicolae Răileanu”.Eugen Lungu