Vezi pe scurt
Adaugă în favorite
Adaugă în coșVezi coșul

Miliţa Petraşcu

300,00 MDL
Miliţa Petraşcu a fost o artistă a veacului ei, care a trăit intens şi a marcat cu harul şi iniţiativele sale ambianţa artistică interbelică, într-un moment în care arta românească cunoştea un excepţional moment de efervescenţă. Iubită sau antipatizată, Miliţa nu lăsa pe nimeni indiferent. Prietenii i-au păstrat o amintire durabilă şi i-au creionat portrete care mărturisesc impresia puternică ce o exercita asupra celor din preajma ei. Cella Delavrancea scrie despre „râsul ei care ţâşnea ca un fulger şi destăinuia toată firea ei, ironică, duioasă, mândră, violentă, veselă şi chiar tragică, astfel cum arătau ochii ei de o transparenţă de azur“ – „privirea lui Hamlet“, cum îi plăcea Cellei să spună. Şi tot ea îşi aminteşte că „timpul, când te aflai în preajma ei, nu se mişca. Glasul îi vibra, lega între ele cuvintele printr-un vaier nedesluşit, aburind sensul concret, dar suscitând în juru-i o preciziune spirituală cu orizont larg deschis imaginaţiei. De statură scundă, Miliţa da impresia unei stânci pe care nici un val n-o va zdruncina. Mîinile mici şi fine au supus deopotrivă lutul şi marmora pentru că în creierul ei strălucea sufletul hotărât al unui mare sculptor... Un optimism invincibil sfida şi biruia cu vijelie obstacolele exterioare“.

Stoc epuizat
Placeholder Image
Vezi pe scurt
Adaugă în favorite
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Placeholder Image
Vezi pe scurt
Adaugă în favorite

Vlad Bolboceanu

80,00 MDL
Ceramică
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Placeholder Image
Vezi pe scurt
Adaugă în favorite
Adaugă în coșVezi coșul

Singuri în largul oceanului

39,00 MDL
Este o lucrare în care se descriu cu lux de amănunte călătoriile unor temerari ce s-au încumetat să străbată oceanele pe mici ambarcaţiuni într-o absolută singurătate. Neînfricaţii entuziaşti au demonstrat şi continuă să demonstreze lumii întregi marea forţă fizică şi psihică a omului în confruntarea sa cu natura. Captivantă, destinată cititorului de toate vârstele.

Dialoguri pariziene

35,00 MDL
Autoarea dialoghează cu mari personalităţi ale culturii române, majoritatea dintre ele victime ale exilului politic. Interviurile tratează diverse probleme sociale, politice, dar şi personale. Printre intervievaţi se numără: Monica Lovinescu, Sanda Stolojan, Matei Vişniec, Aurora Cornu ş.a.

Elena Bontea

75,00 MDL
Pictură
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Vezi pe scurt
Adaugă în favorite
Stoc epuizat
Stoc epuizat

Dicţionar rus-român/ Русско-румынский словарь

396,00 MDL
Este de primă utilitate în orice bibliotecă, privată sau publică. Conţine cel mai mare număr de cuvinte din seria de dicţionare rus-române. Oferă răspunsuri prompte. Conţine 78 000 de articole, 150 000 de definiţii lexicografice.

Dicţionar tehnic rus-român/ Русско-румынский технический словарь

975,00 MDL
Lucrarea conţine un sistem terminologic foarte bogat, incluzând atât termeni din domenii consacrate şi discipline ştiinţifice, cât şi termeni din domenii care au avansat vertiginos în ultimul sfert de secol, cum sunt automatica, informatica, cosmonautica. Dicţionarul este un instrument modern şi practic de documentare, fiind util inginerilor, cercetătorilor, proiectanţilor, cadrelor didactice, studenţilor, traducătorilor ş.a.

Auguste Baillayre

300,00 MDL
Auguste Baillayre (1879-1961) a fost una dintre figurile remarcabile ale artei plastice din Basarabia interbelică. Născut la Vernet-les-Bains, o localitate din Pyrénées, la graniţa dintre Franţa şi Spania, viitorul artist şi-a petrecut copilăria în Franţa (1879-1885), adolescenţa în Georgia (1885-1898), şi-a făcut studiile la Amsterdam (1899-1902), la Sankt Petersburg (1903-1907) şi Grenoble (1913), devenind în Basarabia anilor 1918-1940 cea mai distinsă personalitate artistică a timpului. Creaţia lui Baillayre marchează distinct trei etape, care coincid cu anii aflării în Olanda şi Rusia (1899-1918), în Basarabia (1918-1943) şi la Bucureşti (din 1943 şi pînă la deces – 16 decembrie 1961), reflectînd interesele sale pentru constructivism, impresionism şi postimpresionism. Auguste Baillayre s-a format ca pictor în ambianţa unor mari personalităţi ale avangardei artistice europene: P. Picasso, A. Renoir, H. Matisse, M. Chagall, V. Maiakovski, fraţii Burliuk, M. Larionov, A. Lentulov, N. Goncearova ş.a.

Dumitru Verdianu

40,00 MDL
Sculptură
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Vezi pe scurt
Adaugă în favorite
Adaugă în coșVezi coșul

Serghei Ciokolov

300,00 MDL
Nobil de origine, rudă cu Ivan Turgheniev şi cu Dmitri Venevitinov, Serghei Ciokolov îşi petrece tinereţea în mediul unor eminenţi oameni de artă ruşi din secolul XX. În Basarabia, unde se stabileşte în 1914, arta sa de neîntrecut ceramist cunoaşte două etape distincte. Prima este profund marcată de tradiţia populară. Vasele concepute în această perioadă sunt simple, policrome, decorate cu un ornament vegetal. Prin ele artistul şi-a exprimat bucuria întâlnirii cu frumuseţea naturii. Cea de a doua începe din 1963, când, din cauza unui nefericit concurs de împrejurări, renunţă la roata olarului. Ciokolov creează din teracotă vase având forme neobişnuite, bizare, de o rară expresivitate. Acest album este prima şi – deocamdată – unica lucrare dedicată operei lui Serghei Ciokolov. Volumul include un număr impresionant de reproduceri şi de fotografii documentare, unele inedite. De asemenea, ediţia pune la dispoziţia cititorului date necunoscute din viaţa artistului.

Lazăr Dubinovschi

300,00 MDL
Minimonografia de faţă şi-a propus o privire de ansamblu, asumat parcimonioasă, asupra creaţiei şi traseului creator ale sculptorului Lazăr Dubinovschi. Deloc lipsită de contradicţii şi, uneori, inegală valoric, ghidată adesea de conjunctural, opera sa este un bun exemplu al felului în care un important artist s-a pus în slujba unui regim dictatorial. Dedublarea de care a dat dovadă era o particularitate a plasticienilor de primă mărime. Se pare că nu se putea altfel. Ca să te manifeşti ca individualitate şi să-ţi păstrezi integritatea, trebuia mai întâi să colaborezi cu regimul. Să te faci plăcut, onorat, gratulat. Odată acest „front“ cucerit, puteai să marşezi pe tărâmul imaginaţiei. Puteai deveni liber în opţiuni doar după ce te compromiteai moral. Esteticul se cucerea prin vicierea eticului. Lazăr Dubinovschi, se pare, a înţeles foarte bine aceste tertipuri. Şi le-a asumat. Mai e nevoie de timp pentru a judeca „la rece“ dacă a avut sau nu dreptate. Volumul de faţă este o încercare de a înţelege aceste dimensiuni.

Valentina Rusu-Ciobanu

300,00 MDL
alentina Rusu-Ciobanu aparţine acelei generaţii de artişti plastici basarabeni care s-a format încă în ambianţa culturală a României interbelice, dar a cărei activitate de creaţie s-a desfăşurat în a doua jumătate a secolului XX, în contextul extrem de contradictoriu al realităţilor social-politice dictate de regimul totalitar comunist. Elaborând o nouă poetică a imaginii, plasticiana a îmbrăţişat maniera sinceră a „artei naive“, manieră în care şarja, grotescul, umorul bonom veneau oarecum în replică la clişeele şi principiile promovate de regim. A experimentat reuşit în cheie fotorealistă, a folosit posibilităţile intertextualităţii şi ale oniricului, creând tablouri cu profunde semnificaţii metaforice. Este o fină portretistă, multe dintre lucrările sale fiind achiziţionate de muzee. Albumul de faţă reconstituie viaţa şi opera Valentinei Rusu-Ciobanu, artist plastic care la etapa actuală poate fi considerat drept una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale picturii basarabene din ultima jumătate de secol.

Audit. O abordare integrată

263,00 MDL
Cartea este o introducere în audit pentru studenţii care nu au nicio experienţă semnificativă în domeniu. Ea a fost concepută ca suport pentru un curs de un trimestru sau de un semestru din învăţământul la nivel universitar sau preuniversitar. Acest manual poate fi folosit şi ca un curs introductiv în programele de perfecţionare profesională destinate firmelor de expertiză contabilă, auditorilor interni şi auditorilor guvernamentali.

Dicţionar ortografic pentru toţi

40,00 MDL
Ce este nou în prezentul dicţionar în comparaţie cu alte lucrări similare? În primul rând, în registrul său sunt date numai cuvintele care ar putea suscita dificultăţi de scriere pentru un număr mai mare sau mai mic de vorbitori de limbă română (de ex., pursânge, coada-calului, design, juntă, striptease, rendez-vous etc.). În al doilea rând, vorbitorului i se atrage atenţia în mod special, printr-o anumită formulă, pentru a nu confunda formele literare cu cele neliterare, dar potenţiale (de ex., baltage, nu baltaguri; bărzi, nu berzi şi nici barde; încleiază, nu încleie) sau pentru a nu confunda formele literare cu cele regionale (de ex., arţag, nu harţag; borte, nu borţi etc.). În al treilea rând, dicţionarul dă o serie de modele de acte oficiale (cerere, adeverinţă, curriculum vitae, declaraţie etc.) şi de texte neoficiale (invitaţie, felicitare) care sunt de stringentă necesitate oricărei persoane, indiferent de gradul de instruire a acesteia.

Doctrine și economiști celebri

69,00 MDL
Lucrarea de faţă reprezintă o trecere în revistă a doctrinelor economice existente de-a lungul timpurilor. Un capitol special este dedicat gândirii economice româneşti de la începuturi şi până în zilele noastre. Cartea se încheie cu o expunere în rezumat a celor mai importante opere economice din lume. Anexa prezintă o listă a laureaţilor Nobel din domeniul respectiv. Lucrarea este destinată tuturor celor interesaţi de istoricul gândirii economice.

Ada Zevin

85,00 MDL
Pictură
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Placeholder Image
Vezi pe scurt
Adaugă în favorite
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Placeholder Image
Vezi pe scurt
Adaugă în favorite

Tudor Cataraga

80,00 MDL
Sculptură
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Placeholder Image
Vezi pe scurt
Adaugă în favorite
Stoc epuizat
Stoc epuizat

Mahomed şi originile islamului

56,00 MDL
După 11 septembrie 2001 lumea s-a interesat îndeaproape de civilizaţia islamică, un tărâm aproape necunoscut europenilor. Cartea ne familiarizează cu lumea originală a Orientului, ajutându-ne s-o înţelegem.

Eugenia Maleşevschi

300,00 MDL
Eugenia Maleşevschi (1868-1942) a fost una dintre personalităţile artistice din Basarabia care împreună cu Al. Plămădeală, A. Baillayre, P. Şilingovschi, M. Kogan şi alţii au constituit o epocă. Opera lor a fost un efort de sincronizare a artei autohtone cu cea europeană. Aproape tot ce s-a scris până azi despre viaţa şi creaţia pictoriţei poartă un caracter fragmentar şi neunivoc în ceea ce priveşte patrimoniul său. Chiar şi cele mai banale informaţii despre originile familiei, despre studiile sale de specialitate erau cunoscute în linii generale, peste toate plutind o aură de mister. Acest album reconstituie viaţa şi opera artistei din ceea ce a supravieţuit unei istorii adverse, fiind la momentul actual cea mai avizată sursă despre Eugenia Maleşevschi.

Cetăţile sufletului/ The Citadels of the Soul

385,00 MDL
Albumul este o istorie în imagini a cetăţilor sufletului, cum a denumit inspirat autorul locaşurile de cult de la noi. Lucrarea are drept orientare strategică ideea că vechile aşezăminte mănăstireşti au fost nu numai un loc de retragere şi penitenţă pentru cei care şi-au consacrat viaţa slujirii celor sfinte, ci şi adevărate centre producătoare şi acumulatoare de cultură (manuscrise, cărţi, icoane rare etc.), cu importante biblioteci şi tezaure de artă miniaturală.

Strategia corporativă

107,00 MDL
Un foarte vast studiu despre deciziile fundamentale care trebuie luate în legătură cu viitorul oricărei organizaţii şi cu modul în care aceste decizii sunt implementate. Cartea este destinată în primul rând studenţilor de la secţiile de business, celor de la business şi administrare, persoanelor care fac masteratul. În plus, este de asemenea utilă managerilor implicaţi în dezvoltarea strategiei corporative.

Poduri de foc

73,00 MDL
Albumul cuprinde fotografii în alb-negru executate de corespondentul-fotograf Tudor Iovu, prezent pe linia întâi în războiul din Transnistria. Sunt imagini unicat, care fixează realist un tragic segment istoric, acuzând totodată pe iniţiatorii acestui măcel.

Moldova medievală

40,00 MDL
Lucrarea propune o serie de studii, cercetări şi eseuri în care este urmărită evoluţia Ţării Moldovei pe parcursul câtorva secole. Autorii pun în evidenţă experienţa acumulată de înaintaşii noştri în ceea ce priveşte formarea şi dezvoltarea structurilor politice, administrative, militare şi ecleziastice, mai cu seamă în spaţiul geografic actual al Republicii Moldova. Totodată, în lucrare se acordă o mare atenţie activităţii concret-istorice a unor mari personalităţi, care au jucat un rol deosebit de important în respectivele structuri, atât în capitala ţării, cât şi în ţinuturi.

Universul

71,00 MDL
Cum îşi închipuiau anticii Universul şi cum îl vede omul modern? Ce este un pulsar, o supernovă, o gigantă roşie? Cum influenţează petele solare viaţa de pe Pământ? De ce Soarele, văzut la orizont, e roşu? Cine „aprinde“ aurorele polare? De ce Pământul are câmp magnetic? Ce înseamnă Univers pulsatoriu? Care este şansa omului de a comunica cu alte civilizaţii? La acestea şi la multe alte întrebări răspunde enciclopedia Universul, bogat ilustrată, imprimată în condiţii tipografice ireproşabile.

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Adaugă în coș
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare
    0
    Coșul tău
    Coșul tău e golÎntoarce-te la magazin
    ×