File din jurnalul de bord (al unui marinar cardiac)

Deși autoarea avertizează din capul locului că Poezia BASA „nu este o istorie a poeziei române din Basarabia, nu este un eseu despre evoluția acestui gen literar în stânga Prutului și nici o monografie“, impresia generală pe care ți-o lasă volumul e de ansamblu bine gândit și bine articulat, urmând o cât se poate de firească evoluție cronologică, însumând aproape un secol de poezie. Compartimentarea pe epoci și generații, ordonarea substanței analitice într-o anumită succesiune sporește senzația de întreg, fără goluri semnificative: Dogmă și rezistență (despre șaizeciști), Evadarea în metaforă (capitol dedicat șaptezeciștilor), Democratizare și sincronizare (fascicule consacrate optzeciștilor) ș.a.m.d. Astfel, acolada analitică are la un pol prima carte (Oglinzi fermecate, 1927) a lui Liviu Deleanu, iar la celălalt, volumul lui Nicolae Popa O mie de ani cu fața la soare (2019).

Deși e o lucrare de ficțiune, nuvela reconstituie cu fidelitate „metodele de lucru” ale celui mai temut organ de reprimare politică din Uniunea Sovietică – renumita CEKA înființată de Dzerjinski la sugestia lui Lenin. Autorul, Vladimir Zazubrin (1895-1937), s-a documentat foarte serios, intervievând foștii cekiști despre felul cum erau executați cei condamnați de tribunalele sovietice. Scenele, de o cumplită ferocitate, oripilează și azi. Istoricul rus Aleksei Tepleakov (n. 1967) bănuiește că prozatorului i-a servit drept prototip pentru crearea lui Andrei Srubov, protagonistul nuvelei, S. Șkitov, anarhist-comunist, adevărat asasin care a ajuns la conducerea GUBCEKA. Angrenat în oribilul conveier al morții, ucigând aproape zilnic zeci de oameni, mulți fără nicio vină, personajul însuși e „demascat” și condamnat la moarte de implacabila mașinărie marțială. Adică, în ultimă instanță, devine și el o așchie în malaxorul care macină fără întrerupere vieți omenești. Când i se anunță sentința, Srubov capotează psihic. Scriitorul evocă în culori tragice, prin exces de elemente naturaliste, chinurile condamnaților, ceea ce trezește repulsia cititorului. Nuvela devine astfel un document acuzator la adresa poliției secrete sovietice și a servanților ei robotizați. Totuși, prozatorul e tentat să romantizeze „idealurile” revoluției și să justifice astfel aceste crime. Ca într-un thriller politic bine regizat, Vladimir Zazubrin și Valerian Pravduhin, prefațatorul nuvelei, erau executați și ei de NKVD!