„Sunt un băiat din carte. Antologie de proză slovacă contemporană” a fost adăugat în coș. Vezi coșul
Adaugă în favorite
File din jurnalul de bord (al unui marinar cardiac)
59,00 MDL
- ISBN: 978-9975-0-0210-3
- Anul apariției: 2018
- Autor: Vitalie Răileanu
- Format: 150x240mm
- Nr. de pagini: 72
- Tipul copertei: broșată
În stoc
În Chișinău, livrarea este gratuită pentru comenzi cu valoare mai mare de 350 MDL
În afara Chișinăului (R.Moldova), livrarea este gratuită pentru comenzi cu valoare mai mare de 450 MDL
SKU:
9789975002103
Categorie:
Proză, poezie și dramaturgie
„Poezia lui Vitalie Răileanu nu e o plutire în derivă, căci există și un far luminos, semnalat discret, în acord cu poezia sa, printre valurile neogoite. Este vorba de chipul femeii precum Capul Bunei Speranțe. Femeia e „o străină statuie de sare”, în acord mai larg cu tradiția poetică, o imagine rămasă undeva pe uscat, spre care orgoliosul și temerarul timonier se îndreaptă și nu va ajunge niciodată. Poezia sa e o saga, atât de îndrăgită de poet, saga aparent invariabilă, aparent monotonă și aparent simplă, ca tema Mării.”
Grigore Chiper, critic literar
Fii primul care adaugi o recenzie la „File din jurnalul de bord (al unui marinar cardiac)” Anulează răspunsul
Produse similare
Frânghie la cer. Colecția „Primăvara poeților”
57,00 MDL
Nicolae Esinencu şi Petru Cărare s-au bucurat în epocă de atenţia sporită a publicului cititor, ambii ilustrându-se pe latura ludică a poeziei. Cărare a îmbrăţişat ludicul parodic şi a cantonat, fără evoluţie, în stilistica prozodică tradiţionalistă, Esinencu, dimpotrivă, şi-a căutat „vocea” şi în formulele moderne, opinând în fond pentru ludicul ironic gen Marin Sorescu. În această căutare a sinelui, volumul Copilul teribil (1979) a fost decisiv pentru biografia sa literară, de atunci încolo poetul identificându-se emblematic cu titlul plachetei care îi aducea consacrarea, chiar dacă formula mult căutată se conturase în cărţile anterioare.
Deşi a privit lumea prin dioptriile deformatoare ale ironicului, nostalgiile şi dramele prefigurate în poemele lui N. Esinencu sunt sincere, efervescente şi, uneori, cuceritoare. Părinţii, satul, fiii satului uşor dezorientaţi de larma indiferentă a oraşului, au fost frecvent evocaţi în lirica lui N. Esinencu. Scriitorul a perorat, zgomotos şi năvalnic, forţând ades ficţionalul, despre ecologia naturii şi natura sentimentelor umane, imaginând scene în care grotescul culminează în sublim, iar firescul eşuează în grotesc, personajele sale urcând pe funii la cer, păscând caii pe Lună sau coborând în infern să trateze cu dracii. Şi poezia de dragoste e de un erotism convulsiv, la cotele ludice ale domesticului, certurile trecând brusc în gingăşii şi invers. Poet al paradoxurilor, al sentimentelor-limită şi al situaţiilor inedite, N. Esinencu e prezent în această carte din colecţia „Primăvara poeţilor” cu întreaga gamă a preferinţelor sale tematice.
Frânghie la cer. Colecția „Primăvara poeților”
57,00 MDL
Nicolae Esinencu şi Petru Cărare s-au bucurat în epocă de atenţia sporită a publicului cititor, ambii ilustrându-se pe latura ludică a poeziei. Cărare a îmbrăţişat ludicul parodic şi a cantonat, fără evoluţie, în stilistica prozodică tradiţionalistă, Esinencu, dimpotrivă, şi-a căutat „vocea” şi în formulele moderne, opinând în fond pentru ludicul ironic gen Marin Sorescu. În această căutare a sinelui, volumul Copilul teribil (1979) a fost decisiv pentru biografia sa literară, de atunci încolo poetul identificându-se emblematic cu titlul plachetei care îi aducea consacrarea, chiar dacă formula mult căutată se conturase în cărţile anterioare.
Deşi a privit lumea prin dioptriile deformatoare ale ironicului, nostalgiile şi dramele prefigurate în poemele lui N. Esinencu sunt sincere, efervescente şi, uneori, cuceritoare. Părinţii, satul, fiii satului uşor dezorientaţi de larma indiferentă a oraşului, au fost frecvent evocaţi în lirica lui N. Esinencu. Scriitorul a perorat, zgomotos şi năvalnic, forţând ades ficţionalul, despre ecologia naturii şi natura sentimentelor umane, imaginând scene în care grotescul culminează în sublim, iar firescul eşuează în grotesc, personajele sale urcând pe funii la cer, păscând caii pe Lună sau coborând în infern să trateze cu dracii. Şi poezia de dragoste e de un erotism convulsiv, la cotele ludice ale domesticului, certurile trecând brusc în gingăşii şi invers. Poet al paradoxurilor, al sentimentelor-limită şi al situaţiilor inedite, N. Esinencu e prezent în această carte din colecţia „Primăvara poeţilor” cu întreaga gamă a preferinţelor sale tematice.
Ei confundau librăria cu libertatea
45,00 MDL
„Volumul de versuri „Ei confundau librăria cu libertatea”, semnat de tânăra, dar promițătoarea poetă Ioana Isac, adeverește faptul că reprezintă ultima generație a căutătorilor de poezie autentică în impactul propriu cu lectura unor cărți deosebite ca instrument de a explora și descoperi viața însăși, refuzând-o în varianta ei explicită, neroadă. Titlul incitant este unul modern ce anunță o poezie pornită să dea o replică propriei existențe în spațiul satisfacției materiale și al pragmatismului prolix. Aflată între cele două lumi, poezia Ioanei Isac este totuși constructivă prin luminozitatea sentimentului de iubire ce-o transpare (în întregime și în parte). Poemele ce-o exprimă sunt de-o sinceritate totalmente dezavuată, iar unele imagini – surprinzător de proaspete, profunzimea sugestiilor stând, deseori, în contrasensuri. ”
Tamara Cristei, doctor, conferențiar universitar
Ei confundau librăria cu libertatea
45,00 MDL
„Volumul de versuri „Ei confundau librăria cu libertatea”, semnat de tânăra, dar promițătoarea poetă Ioana Isac, adeverește faptul că reprezintă ultima generație a căutătorilor de poezie autentică în impactul propriu cu lectura unor cărți deosebite ca instrument de a explora și descoperi viața însăși, refuzând-o în varianta ei explicită, neroadă. Titlul incitant este unul modern ce anunță o poezie pornită să dea o replică propriei existențe în spațiul satisfacției materiale și al pragmatismului prolix. Aflată între cele două lumi, poezia Ioanei Isac este totuși constructivă prin luminozitatea sentimentului de iubire ce-o transpare (în întregime și în parte). Poemele ce-o exprimă sunt de-o sinceritate totalmente dezavuată, iar unele imagini – surprinzător de proaspete, profunzimea sugestiilor stând, deseori, în contrasensuri. ”
Tamara Cristei, doctor, conferențiar universitar
Un link spre nicăieri
54,00 MDL
„În fața provocărilor destinului, poeții buni redobândesc, îndeobște, un soi de sensibilitate romantică, dar nu una Biedermeier, facil-lirică, sentimentală și convențională, ci una înalt romantică, abisală, cu priză nemijlocită la adevărurile nepieritoare ale ființei. La fei se întâmplă și în cazul celui de-al treilea volum de versuri al lui Ghenadie Nicu – marile revelații aprofundează, inevitabil, discursul. Poetul nu mai „țopăie” pe un spalier din acante retorice, ci încearcă să construiască din cuvinte o scară, pentru a urca înapoi, spre lumină, din iadul suferinței sufletești și trupești. Nu, el nu mai caută răspunsuri și nici soluții și poezia lui vădește acest lucru, deși vechile reflexe manieriste pot disimula, în multe poeme, actul posesiei depline a certitudinilor. Își dorește doar să confere un sens, un sens ultim și lămuritor, „gropii aporetice” în care, mai devreme sau mai târziu, ne prăbușim cu toții. Și să i-l confere în singurul chip posibil, pe care l-a învățat de la marii cântăreți ai Nopții: prin poezie.”
(Adrian Ciubotaru)
Un link spre nicăieri
54,00 MDL
„În fața provocărilor destinului, poeții buni redobândesc, îndeobște, un soi de sensibilitate romantică, dar nu una Biedermeier, facil-lirică, sentimentală și convențională, ci una înalt romantică, abisală, cu priză nemijlocită la adevărurile nepieritoare ale ființei. La fei se întâmplă și în cazul celui de-al treilea volum de versuri al lui Ghenadie Nicu – marile revelații aprofundează, inevitabil, discursul. Poetul nu mai „țopăie” pe un spalier din acante retorice, ci încearcă să construiască din cuvinte o scară, pentru a urca înapoi, spre lumină, din iadul suferinței sufletești și trupești. Nu, el nu mai caută răspunsuri și nici soluții și poezia lui vădește acest lucru, deși vechile reflexe manieriste pot disimula, în multe poeme, actul posesiei depline a certitudinilor. Își dorește doar să confere un sens, un sens ultim și lămuritor, „gropii aporetice” în care, mai devreme sau mai târziu, ne prăbușim cu toții. Și să i-l confere în singurul chip posibil, pe care l-a învățat de la marii cântăreți ai Nopții: prin poezie.”
(Adrian Ciubotaru)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.