„Frânghie la cer. Colecția „Primăvara poeților”” a fost adăugat în coș. Vezi coșul
Singurătatea de miercuri
40,00 MDL
- ISBN: 978-9975-61-562-4
- Anul apariției: 2010
- Autor: Liliana Armaşu
- Format: 130x200mm
- Nr. de pagini: 96
- Tipul copertei: broşată
În stoc
„Singurătatea, tristeţea, disperarea au devenit de mult topos-uri poetice pe care au crescut literaturi. Veninul elegiac al acestor sentimente s+a deversat în mii de poeme, până la Sapho şi după mitologicele azi Tristia. Oricât de rodată, tema nu se va epuiza însă niciodată, deoarece singurătatea, convertită în tristeţe, află, prin suferinţă, o faţă mereu inedită, atingând mereu alte şi alte corzi. Nimic nu-i va suprima amara unicitate. Aşadar, Singurătatea de miercuri continuă o tângă veche într-un suflet nou. Deşi sunt o filă din aceeaşi biblie a înstrăinării, poemele ce se însoţesc aici au totuşi o chimie total diferită a lacrimii” (Eugen Lungu).
Fii primul care adaugi o recenzie la „Singurătatea de miercuri”
Produse similare
Când lumina se clatină
57,00 MDL
Culegerea de versuri „Când lumina se clatină” este o nouă carte semnată de Ana Rapcea, care a debutat la Editura ARC, în celebra colecție “Prima verba”, cu volumul “Dumnezeu răstoarnă clepsidrele” (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2000).
Este o poezie scrisă cu nerv, cu multă suferință (legată de pierderea mamei), dar și cu multă tandrețe, mult jinduită de autoare și transferată, subtil, în planul literaturii, ca un fel de recompensă pentru o viață trăită în do minor.
„Dacă n-ai fi, clipă de clipă, lovit în tâmple, în coaste/ De acești pereți, până la cer, de carne sfârtecată,/ Probabil ai adormi. Ai dormi…// Însă veghea trebuie dusă până la capăt…”
O carte de poezie care se reține.
Când lumina se clatină
57,00 MDL
Culegerea de versuri „Când lumina se clatină” este o nouă carte semnată de Ana Rapcea, care a debutat la Editura ARC, în celebra colecție “Prima verba”, cu volumul “Dumnezeu răstoarnă clepsidrele” (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2000).
Este o poezie scrisă cu nerv, cu multă suferință (legată de pierderea mamei), dar și cu multă tandrețe, mult jinduită de autoare și transferată, subtil, în planul literaturii, ca un fel de recompensă pentru o viață trăită în do minor.
„Dacă n-ai fi, clipă de clipă, lovit în tâmple, în coaste/ De acești pereți, până la cer, de carne sfârtecată,/ Probabil ai adormi. Ai dormi…// Însă veghea trebuie dusă până la capăt…”
O carte de poezie care se reține.
Stoc epuizat
Ei confundau librăria cu libertatea
45,00 MDL
„Volumul de versuri „Ei confundau librăria cu libertatea”, semnat de tânăra, dar promițătoarea poetă Ioana Isac, adeverește faptul că reprezintă ultima generație a căutătorilor de poezie autentică în impactul propriu cu lectura unor cărți deosebite ca instrument de a explora și descoperi viața însăși, refuzând-o în varianta ei explicită, neroadă. Titlul incitant este unul modern ce anunță o poezie pornită să dea o replică propriei existențe în spațiul satisfacției materiale și al pragmatismului prolix. Aflată între cele două lumi, poezia Ioanei Isac este totuși constructivă prin luminozitatea sentimentului de iubire ce-o transpare (în întregime și în parte). Poemele ce-o exprimă sunt de-o sinceritate totalmente dezavuată, iar unele imagini – surprinzător de proaspete, profunzimea sugestiilor stând, deseori, în contrasensuri. ”
Tamara Cristei, doctor, conferențiar universitar
Stoc epuizat
Ei confundau librăria cu libertatea
45,00 MDL
„Volumul de versuri „Ei confundau librăria cu libertatea”, semnat de tânăra, dar promițătoarea poetă Ioana Isac, adeverește faptul că reprezintă ultima generație a căutătorilor de poezie autentică în impactul propriu cu lectura unor cărți deosebite ca instrument de a explora și descoperi viața însăși, refuzând-o în varianta ei explicită, neroadă. Titlul incitant este unul modern ce anunță o poezie pornită să dea o replică propriei existențe în spațiul satisfacției materiale și al pragmatismului prolix. Aflată între cele două lumi, poezia Ioanei Isac este totuși constructivă prin luminozitatea sentimentului de iubire ce-o transpare (în întregime și în parte). Poemele ce-o exprimă sunt de-o sinceritate totalmente dezavuată, iar unele imagini – surprinzător de proaspete, profunzimea sugestiilor stând, deseori, în contrasensuri. ”
Tamara Cristei, doctor, conferențiar universitar
Un link spre nicăieri
54,00 MDL
„În fața provocărilor destinului, poeții buni redobândesc, îndeobște, un soi de sensibilitate romantică, dar nu una Biedermeier, facil-lirică, sentimentală și convențională, ci una înalt romantică, abisală, cu priză nemijlocită la adevărurile nepieritoare ale ființei. La fei se întâmplă și în cazul celui de-al treilea volum de versuri al lui Ghenadie Nicu – marile revelații aprofundează, inevitabil, discursul. Poetul nu mai „țopăie” pe un spalier din acante retorice, ci încearcă să construiască din cuvinte o scară, pentru a urca înapoi, spre lumină, din iadul suferinței sufletești și trupești. Nu, el nu mai caută răspunsuri și nici soluții și poezia lui vădește acest lucru, deși vechile reflexe manieriste pot disimula, în multe poeme, actul posesiei depline a certitudinilor. Își dorește doar să confere un sens, un sens ultim și lămuritor, „gropii aporetice” în care, mai devreme sau mai târziu, ne prăbușim cu toții. Și să i-l confere în singurul chip posibil, pe care l-a învățat de la marii cântăreți ai Nopții: prin poezie.”
(Adrian Ciubotaru)
Un link spre nicăieri
54,00 MDL
„În fața provocărilor destinului, poeții buni redobândesc, îndeobște, un soi de sensibilitate romantică, dar nu una Biedermeier, facil-lirică, sentimentală și convențională, ci una înalt romantică, abisală, cu priză nemijlocită la adevărurile nepieritoare ale ființei. La fei se întâmplă și în cazul celui de-al treilea volum de versuri al lui Ghenadie Nicu – marile revelații aprofundează, inevitabil, discursul. Poetul nu mai „țopăie” pe un spalier din acante retorice, ci încearcă să construiască din cuvinte o scară, pentru a urca înapoi, spre lumină, din iadul suferinței sufletești și trupești. Nu, el nu mai caută răspunsuri și nici soluții și poezia lui vădește acest lucru, deși vechile reflexe manieriste pot disimula, în multe poeme, actul posesiei depline a certitudinilor. Își dorește doar să confere un sens, un sens ultim și lămuritor, „gropii aporetice” în care, mai devreme sau mai târziu, ne prăbușim cu toții. Și să i-l confere în singurul chip posibil, pe care l-a învățat de la marii cântăreți ai Nopții: prin poezie.”
(Adrian Ciubotaru)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.