0-60-320-007 Contactează-ne Luni-Vineri 09:00-16:00
De pe două margini de război
90,00 MDL
În 1982, la Editura Literatura Artistică, urma să apară cartea de poezii De pe două margini de războia cunoscutului poet Ion Vatamanu. Volumul ajunsese la faza șpalturilor și urma să se semneze bunul de tipar, când „vigilenta” cenzură sovietică a întrerupt brusc procesul editorial. Pus sub lupă, activiștii de partid au „descoperit” în textul cărții o serie de „erori” ideologice. Șefii de la Comitetul Central au dispus prin ordin ca volumul să fie discutat la Uniunea Scriitorilordin RSSM. După aprinse dezbateri, s-a decis ca din carte să se retragă o parte din poeme, iar conținutul altora să fie modificat. În 1983, cartea apărea în sfârșit, dar sub alt titlu – Măslinul oglindit.Evident că mesajul și intenția inițială a autorului au fost deturnate.
Anul acesta se împlinesc patru decenii de la revoltătorul act cenzorial. Leontina Vatamanu, fiica poetului, a avut frumoasa inițiativă să redea cititorului varianta inițială a cărții. Pe frontispiciul volumului revine și titlul suprimat cândva la comanda aparatului de partid. Astăzi, De pe două margini de războiintră în circuitul cultural, dreptatea istorică repunându-l în drepturi pe creatorul nedreptățit atunci. Cartea conține materiale documentare și fotografice, precum și ilustrațiile reputatului pictor Igor Vieru, eliminate și acestea din ediția 1983. Pe firul amintirilor, Leontina Vatamanu reface în prefața ce însoțește reeditarea acele momente dramatice din biografia scriitorului. Scris dintr-o pornire a inimii, cuvântul-înainte e un pios omagiu adus poetului și tatălui.
De pe două margini de război
90,00 MDL
În 1982, la Editura Literatura Artistică, urma să apară cartea de poezii De pe două margini de războia cunoscutului poet Ion Vatamanu. Volumul ajunsese la faza șpalturilor și urma să se semneze bunul de tipar, când „vigilenta” cenzură sovietică a întrerupt brusc procesul editorial. Pus sub lupă, activiștii de partid au „descoperit” în textul cărții o serie de „erori” ideologice. Șefii de la Comitetul Central au dispus prin ordin ca volumul să fie discutat la Uniunea Scriitorilordin RSSM. După aprinse dezbateri, s-a decis ca din carte să se retragă o parte din poeme, iar conținutul altora să fie modificat. În 1983, cartea apărea în sfârșit, dar sub alt titlu – Măslinul oglindit.Evident că mesajul și intenția inițială a autorului au fost deturnate.
Anul acesta se împlinesc patru decenii de la revoltătorul act cenzorial. Leontina Vatamanu, fiica poetului, a avut frumoasa inițiativă să redea cititorului varianta inițială a cărții. Pe frontispiciul volumului revine și titlul suprimat cândva la comanda aparatului de partid. Astăzi, De pe două margini de războiintră în circuitul cultural, dreptatea istorică repunându-l în drepturi pe creatorul nedreptățit atunci. Cartea conține materiale documentare și fotografice, precum și ilustrațiile reputatului pictor Igor Vieru, eliminate și acestea din ediția 1983. Pe firul amintirilor, Leontina Vatamanu reface în prefața ce însoțește reeditarea acele momente dramatice din biografia scriitorului. Scris dintr-o pornire a inimii, cuvântul-înainte e un pios omagiu adus poetului și tatălui.
Cât mai avem mâinile libere
85,00 MDL
Volumul Cât mai avem mâinile libere demonstrează încă o dată că Liliana Armașu e una dintre cele mai înzestrate poete de la noi. Poemele par scrise cu veninul realității în care nu încap trucajele, superficialitățile, histrionismul țipător, diletantismul prin care „strălucește” o anume poetică feministă cu specific local. Poezia ei e credibilă în totalitate, căci eroul liric nu pozează, nu imită suferința, durerea, dubitația, incertitudinea zilei de mâine, senzația sfâșietoare a eșecului vital, ci chiar trăiește în toate acestea dintr-odată. În plus, Liliana Armașu știe să regizeze stările eroinei sale, poemele având o evoluție într-un crescendo dramatic, dar și o rotunjime artistică bine conturată, adesea cu un final incitant.
Eugen LUNGU
Cât mai avem mâinile libere
85,00 MDL
Volumul Cât mai avem mâinile libere demonstrează încă o dată că Liliana Armașu e una dintre cele mai înzestrate poete de la noi. Poemele par scrise cu veninul realității în care nu încap trucajele, superficialitățile, histrionismul țipător, diletantismul prin care „strălucește” o anume poetică feministă cu specific local. Poezia ei e credibilă în totalitate, căci eroul liric nu pozează, nu imită suferința, durerea, dubitația, incertitudinea zilei de mâine, senzația sfâșietoare a eșecului vital, ci chiar trăiește în toate acestea dintr-odată. În plus, Liliana Armașu știe să regizeze stările eroinei sale, poemele având o evoluție într-un crescendo dramatic, dar și o rotunjime artistică bine conturată, adesea cu un final incitant.
Eugen LUNGU
Big Bangul care n-a avut loc
70,00 MDL
Jarmila Horáková reprezintă un fenomen unic în poezia cehă și română contemporană: este prima poetă cehă de limbă română, o limbă de care s-a îndrăgostit prin intermediul studiilor de specialitate. Dragostea ei pentru limba și literatura română este atât de puternică, încât se poate spune că a reinventat poezia pentru a o putea scrie în limba română, pe care și-a ales-o drept limbă de expresie pentru superbele sale poeme. Jarmila practică o poezie sobră, neîncărcată de imagini inutile, convingătoare în primul rând prin narativitatea, accesibilitatea și transparența ei, care o ajută să-și croiască fără probleme drumul către mintea, sufletul și inima cititorului, făcându-se simțită aici influența destul de semnificativă a unora dintre nouăzeciști, în special Anca Mizumschi, dar și a douămiiștilor, cu precădere Răzvan Țupa, Cosmin Perța sau chiar Ofelia Prodan (în cele mai bune momente ale sale).
Mircea Dan Duță
Big Bangul care n-a avut loc
70,00 MDL
Jarmila Horáková reprezintă un fenomen unic în poezia cehă și română contemporană: este prima poetă cehă de limbă română, o limbă de care s-a îndrăgostit prin intermediul studiilor de specialitate. Dragostea ei pentru limba și literatura română este atât de puternică, încât se poate spune că a reinventat poezia pentru a o putea scrie în limba română, pe care și-a ales-o drept limbă de expresie pentru superbele sale poeme. Jarmila practică o poezie sobră, neîncărcată de imagini inutile, convingătoare în primul rând prin narativitatea, accesibilitatea și transparența ei, care o ajută să-și croiască fără probleme drumul către mintea, sufletul și inima cititorului, făcându-se simțită aici influența destul de semnificativă a unora dintre nouăzeciști, în special Anca Mizumschi, dar și a douămiiștilor, cu precădere Răzvan Țupa, Cosmin Perța sau chiar Ofelia Prodan (în cele mai bune momente ale sale).
Mircea Dan Duță
Stoc epuizat
Donatello, asasinul lui Putin
165,00 MDL
Donatello, asasinul lui Putin este cel de-al doilea volum de proză scurtă semnat de Iulian Fruntașu, după Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept. Conține și acest volum 18 povestiri care adună detalii aparent inocente pentru o viziune din când în când explozivă, e explozia unei părți de adevăr neglijat, dar care ne poate aliena dacă-l lăsăm în tăcere. Este cartea unui personaj care își schimbă costumul, jobul, sexul de la o proză la alta, asumându-și cu un teribil firesc fantasmele și tabuurile, angoasele, penibilul și exploziile interioare pe care le experimentăm cu toții în anumite momente, în care de obicei evităm să rămânem prea mult timp... Proza valorifică și o puternică legătură cu arta vizuală. Donatello, ce apare în carte cu trimitere la numele autorului care l-a sculptat pe David, subtilul asasin al uriașului Goliat, este pisoiul-mascotă al muzeului Brukenthal din Sibiu, care poartă fantezia justițiară a răzbunării pentru un rău absolut, o speranță retorică a încetării subite a răului printr-un asasinat eliberator...
O proză unde se coboară în ființa umană pentru a sonda omenescul care ne face din oameni oameni. O deschidere ca o respirație fără sfârșit în care uneori impresia este că suntem niște producții ce ne pot înfiora și deocamdată nu avem în față decât neșansa. Însă prozatorul știe bine să-și răsplătească cititorul, lăsând loc de speranțe.
Donatello, asasinul lui Putin e cartea unei brute care are dreptate, a brutei care se emoționează în fața putreziciunii umane și nu are de ales. Dar nu mai puțin cartea celui care gonește la Peco, unde nimeni nu-i garantează nimic, și care trăiește totuși în iubire.
Stoc epuizat
Donatello, asasinul lui Putin
165,00 MDL
Donatello, asasinul lui Putin este cel de-al doilea volum de proză scurtă semnat de Iulian Fruntașu, după Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept. Conține și acest volum 18 povestiri care adună detalii aparent inocente pentru o viziune din când în când explozivă, e explozia unei părți de adevăr neglijat, dar care ne poate aliena dacă-l lăsăm în tăcere. Este cartea unui personaj care își schimbă costumul, jobul, sexul de la o proză la alta, asumându-și cu un teribil firesc fantasmele și tabuurile, angoasele, penibilul și exploziile interioare pe care le experimentăm cu toții în anumite momente, în care de obicei evităm să rămânem prea mult timp... Proza valorifică și o puternică legătură cu arta vizuală. Donatello, ce apare în carte cu trimitere la numele autorului care l-a sculptat pe David, subtilul asasin al uriașului Goliat, este pisoiul-mascotă al muzeului Brukenthal din Sibiu, care poartă fantezia justițiară a răzbunării pentru un rău absolut, o speranță retorică a încetării subite a răului printr-un asasinat eliberator...
O proză unde se coboară în ființa umană pentru a sonda omenescul care ne face din oameni oameni. O deschidere ca o respirație fără sfârșit în care uneori impresia este că suntem niște producții ce ne pot înfiora și deocamdată nu avem în față decât neșansa. Însă prozatorul știe bine să-și răsplătească cititorul, lăsând loc de speranțe.
Donatello, asasinul lui Putin e cartea unei brute care are dreptate, a brutei care se emoționează în fața putreziciunii umane și nu are de ales. Dar nu mai puțin cartea celui care gonește la Peco, unde nimeni nu-i garantează nimic, și care trăiește totuși în iubire.
O dublă în plus
55,00 MDL
Noua carte a Călinei Trifan O dublă în plus confirmă încă o dată valoarea poeziei care poartă semnătura acestei autoare, remarcându-se printr-o scriitură pe cât de concisă, pe atât de profundă și surprinzătoare.
Criticul Grigore Chiper subliniază, pe coperta a patra a cărții, “propensiunea poetei pentru gândirea și versul aforistice”. Textul ei, punctează foarte bine exegetul, “reprezintă o concrescență între butadă și rostire poetică. Puțini poeți creează în această manieră în care meditația, parabola și metafora formează o materie sincretică, aproape indistinctă “.
Susține aceste teze și poetul Leo Bordeianu: “Sinonimă cu poezia, Călina Trifan permanent își transcrie viața, sentimentele și gândurile în metafore și rânduri inspirate, pline de candoare, fior poetic și neliniște existențială “.
Invităm cititorii să citească cu atenție acest volum de versuri, pentru a-și întări cugetul și a-și înaripa sufletul.
O dublă în plus
55,00 MDL
Noua carte a Călinei Trifan O dublă în plus confirmă încă o dată valoarea poeziei care poartă semnătura acestei autoare, remarcându-se printr-o scriitură pe cât de concisă, pe atât de profundă și surprinzătoare.
Criticul Grigore Chiper subliniază, pe coperta a patra a cărții, “propensiunea poetei pentru gândirea și versul aforistice”. Textul ei, punctează foarte bine exegetul, “reprezintă o concrescență între butadă și rostire poetică. Puțini poeți creează în această manieră în care meditația, parabola și metafora formează o materie sincretică, aproape indistinctă “.
Susține aceste teze și poetul Leo Bordeianu: “Sinonimă cu poezia, Călina Trifan permanent își transcrie viața, sentimentele și gândurile în metafore și rânduri inspirate, pline de candoare, fior poetic și neliniște existențială “.
Invităm cititorii să citească cu atenție acest volum de versuri, pentru a-și întări cugetul și a-și înaripa sufletul.
Spinoza. Capricii
149,00 MDL
Prin acest text Autorul, personaj el însuşi în Spinoza. Capricii, se situează polemic faţă de toată proza creată până la el, act de nebunie sau de eroism artistic. Fiindcă vrea să elaboreze un roman fără o istorie anume, deci un text care să nu poată fi povestit. Aşa că inventează câţiva naratori care îşi spun, fiecare dintre ei, partea lor de adevăr în ceea ce priveşte trama poliţistă care leagă segmentele disparate într-un lot comun: cine a ucis-o pe Emma B.? Se creează astfel un labirint narativ în care cititorul rătăceşte fără să aibă un fir al Ariadnei, adică un subiect de geneză clasică, în care toate să se rânduiască precum în prescripţiile seculare: expoziţie, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul.
Totodată romanul are o evidentă miză textualizantă. Autorul, care poate fi Domnul B. sau poate chiar Val Butnaru, Autorul autor – în acest roman nimic nu e sigur, totul pluteşte în vag!... – adoptă frecvent un discurs autoreferenţial, implicând într-un fel şi cititorul în voit încâlcitul narativ, descoperindu-i acestuia urzeala tramei şi, dacă vreţi, devoalând secretele scrierii unui text de roman, dar şi nevralgiile ulterioare legate de recepţia critică a prozei respective.
Ajuns la finalul romanului, cititorul va parcurge ultima frază, suprimată abrupt la jumătate (De fapt, fraza neterminată trimite spre începutul romanului, astfel sugerându-se ideea unui ciclu închis. Ori poate a unei reluări), şi se va trezi, uimit, într-o capcană dilematică. Deoarece va trebui să decidă pentru sine ce e cu acest roman care (pare!) lipsit de inerenţa unei fabule: e un răsunător eşec epic ori e o probă de mare virtuozitate literară?
Opţiunea a doua va fi privilegiul unui cititor neapărat cult.
Eugen Lungu
Spinoza. Capricii
149,00 MDL
Prin acest text Autorul, personaj el însuşi în Spinoza. Capricii, se situează polemic faţă de toată proza creată până la el, act de nebunie sau de eroism artistic. Fiindcă vrea să elaboreze un roman fără o istorie anume, deci un text care să nu poată fi povestit. Aşa că inventează câţiva naratori care îşi spun, fiecare dintre ei, partea lor de adevăr în ceea ce priveşte trama poliţistă care leagă segmentele disparate într-un lot comun: cine a ucis-o pe Emma B.? Se creează astfel un labirint narativ în care cititorul rătăceşte fără să aibă un fir al Ariadnei, adică un subiect de geneză clasică, în care toate să se rânduiască precum în prescripţiile seculare: expoziţie, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul.
Totodată romanul are o evidentă miză textualizantă. Autorul, care poate fi Domnul B. sau poate chiar Val Butnaru, Autorul autor – în acest roman nimic nu e sigur, totul pluteşte în vag!... – adoptă frecvent un discurs autoreferenţial, implicând într-un fel şi cititorul în voit încâlcitul narativ, descoperindu-i acestuia urzeala tramei şi, dacă vreţi, devoalând secretele scrierii unui text de roman, dar şi nevralgiile ulterioare legate de recepţia critică a prozei respective.
Ajuns la finalul romanului, cititorul va parcurge ultima frază, suprimată abrupt la jumătate (De fapt, fraza neterminată trimite spre începutul romanului, astfel sugerându-se ideea unui ciclu închis. Ori poate a unei reluări), şi se va trezi, uimit, într-o capcană dilematică. Deoarece va trebui să decidă pentru sine ce e cu acest roman care (pare!) lipsit de inerenţa unei fabule: e un răsunător eşec epic ori e o probă de mare virtuozitate literară?
Opţiunea a doua va fi privilegiul unui cititor neapărat cult.
Eugen Lungu
Adâncuri incolore
139,00 MDL
După „Montana”, Alexandru Popescu revine în forță cu un nou roman, intitulat metaforic „Adâncuri incolore”. Proza e inspirată de realitățile basarabene de azi, societatea moldovenească ezitând la o răscruce a istoriei, urmând să aleagă între Est și Vest.
Subiectul e axat pe un sat cu o denumire profund simbolică – Molda. În centrul comunei veghează bustul viteazului voievod Dragoș descălecătorul, iar administrația locală se agită febril pentru a marca 600 de ani de la fondarea așezării. Atât doar că, după șase secole de existență, satul nu pare a avea viitor: tinerii îl părăsesc spre a-și căuta norocul în altă parte. Iar cei care rămân sunt înghițiți de mocirla unui trecut fără identitate descifrabilă. Energia istorică, lansată spre viitor sub egida emblemei voievodale, e sabotată de alcoolism, violență, hoție, corupție și alte racile sociale. Așa că adolescentul Dragoș, un copil încă (și acest prenume vădește un paralelism istorico-simbolic!), dispare absorbit de mâlul letal.
Protagonistul romanului este Tudor Roibu, polițist, deci om al puterii. Pare un sectorist vigilent, un tată iubitor și un familist grijuliu, întreținând o casă plină de belșug. Este însă un dur cu sine, dar și cu toți ceilalți din preajma sa, inclusiv cu fiica și soția. Violent, arbitrar, samavolnic, crud până la crimă, el dictează climatul psihologic în familie și în comunitate. Legea locală e articulată după bunul său plac. Își atinge scopurile fentând, fie prin mită, fie prin intimidare. Sătenii nu îndrăznesc să-i înfrunte hatârurile.
Acest plan al cotidianului imediat, brutal, plat și lipsit de viitor are o suprastructură aerată bine gândită și ingenios imaginată artistic: Iazul cel Vechi (un hidronim cu vetuste dar sinistre conotații!...), care pare un monstru fantastic ce înghite făpturi omenești tinere (fază narativă ce ne amintește prin ceva de mitul Andromedei), șoimul e pasărea predestinării, nunta e un spectacol gălăgios și dezinhibat, dar cu final mioritic ș.a.m.d. Foarte subtil e jocul metaforico-simbolic derivat din acromatopsia de care suferă unul dintre eroii centrali ai prozei. Neculai Nepotu, supranumit generic Țăranul, vede totul în cenușiu, lumea sa fiind una ternă și neatractivă ca existență umană (de aici și titlul cărții). Un terifiant șoc psihologic îl vindecă însă de daltonismul său, săteanul ajuns ulterior în Olanda vede pentru prima dată cât de frumoasă și multicoloră poate fi viața.
Prin „Adâncuri incolore”, Alexandru Popescu ne propune un roman de o stringentă actualitate și cu o certă miză proeuropeană.
Eugen Lungu.
Adâncuri incolore
139,00 MDL
După „Montana”, Alexandru Popescu revine în forță cu un nou roman, intitulat metaforic „Adâncuri incolore”. Proza e inspirată de realitățile basarabene de azi, societatea moldovenească ezitând la o răscruce a istoriei, urmând să aleagă între Est și Vest.
Subiectul e axat pe un sat cu o denumire profund simbolică – Molda. În centrul comunei veghează bustul viteazului voievod Dragoș descălecătorul, iar administrația locală se agită febril pentru a marca 600 de ani de la fondarea așezării. Atât doar că, după șase secole de existență, satul nu pare a avea viitor: tinerii îl părăsesc spre a-și căuta norocul în altă parte. Iar cei care rămân sunt înghițiți de mocirla unui trecut fără identitate descifrabilă. Energia istorică, lansată spre viitor sub egida emblemei voievodale, e sabotată de alcoolism, violență, hoție, corupție și alte racile sociale. Așa că adolescentul Dragoș, un copil încă (și acest prenume vădește un paralelism istorico-simbolic!), dispare absorbit de mâlul letal.
Protagonistul romanului este Tudor Roibu, polițist, deci om al puterii. Pare un sectorist vigilent, un tată iubitor și un familist grijuliu, întreținând o casă plină de belșug. Este însă un dur cu sine, dar și cu toți ceilalți din preajma sa, inclusiv cu fiica și soția. Violent, arbitrar, samavolnic, crud până la crimă, el dictează climatul psihologic în familie și în comunitate. Legea locală e articulată după bunul său plac. Își atinge scopurile fentând, fie prin mită, fie prin intimidare. Sătenii nu îndrăznesc să-i înfrunte hatârurile.
Acest plan al cotidianului imediat, brutal, plat și lipsit de viitor are o suprastructură aerată bine gândită și ingenios imaginată artistic: Iazul cel Vechi (un hidronim cu vetuste dar sinistre conotații!...), care pare un monstru fantastic ce înghite făpturi omenești tinere (fază narativă ce ne amintește prin ceva de mitul Andromedei), șoimul e pasărea predestinării, nunta e un spectacol gălăgios și dezinhibat, dar cu final mioritic ș.a.m.d. Foarte subtil e jocul metaforico-simbolic derivat din acromatopsia de care suferă unul dintre eroii centrali ai prozei. Neculai Nepotu, supranumit generic Țăranul, vede totul în cenușiu, lumea sa fiind una ternă și neatractivă ca existență umană (de aici și titlul cărții). Un terifiant șoc psihologic îl vindecă însă de daltonismul său, săteanul ajuns ulterior în Olanda vede pentru prima dată cât de frumoasă și multicoloră poate fi viața.
Prin „Adâncuri incolore”, Alexandru Popescu ne propune un roman de o stringentă actualitate și cu o certă miză proeuropeană.
Eugen Lungu.
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Orga de piatră. Primăvara poeților
43,00 MDL
“Anatol Codru este cel mai nichitastănescian poet din Basarabia. Predilecția lui pentru poezia abstractă, înalt intelectuală poate fi observată în unele texte din volumul de debut și devine programatică în cărțile ulterioare. Cele două metafore centrale ale creației sale, piatra și calul, care își regăsesc originile în Operele imperfecte, titlul intertextualizant al volumului Întîmplarea mirării (1998), dar și prozodia construită pe tehnica ingambamentului, caracterul conceptual al versurilor, scriitura gnomică – toate sunt dovada aderării la modernismul practicat de șaizeciștii din Țară, în special de poetul Necuvintelor. Această sporire a interesului pentru formulele lirice moderniste a însemnat pentru poeții din Basarabia un adevărat imbold pentru înnoirea po(i)etică. Datorită acestei deschideri, poezia de aici își recapătă conștiința de sine dându-și o șansă de supraviețuire.” L. Țurcanu
Orga de piatră. Primăvara poeților
43,00 MDL
“Anatol Codru este cel mai nichitastănescian poet din Basarabia. Predilecția lui pentru poezia abstractă, înalt intelectuală poate fi observată în unele texte din volumul de debut și devine programatică în cărțile ulterioare. Cele două metafore centrale ale creației sale, piatra și calul, care își regăsesc originile în Operele imperfecte, titlul intertextualizant al volumului Întîmplarea mirării (1998), dar și prozodia construită pe tehnica ingambamentului, caracterul conceptual al versurilor, scriitura gnomică – toate sunt dovada aderării la modernismul practicat de șaizeciștii din Țară, în special de poetul Necuvintelor. Această sporire a interesului pentru formulele lirice moderniste a însemnat pentru poeții din Basarabia un adevărat imbold pentru înnoirea po(i)etică. Datorită acestei deschideri, poezia de aici își recapătă conștiința de sine dându-și o șansă de supraviețuire.” L. Țurcanu
Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi
199,00 MDL
Volumul de față cuprinde 15 poeți flamanzi în viață, din toate generațiile, și propune un evantai de forme poetice dintre cele mai diverse, de la poezia așa-zis concretă a lui Mark Insingel la cea a rezonanțelor sociale a lui Charles Ducal, de la poezia livrescă a lui Erik Spinoy la cea prozaic-performativă a lui Andy Fierens, de la poezia intimist-minimalistă a lui Inge Braeckman la cea explozivă a lui Christophe Vekeman.
Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi
199,00 MDL
Volumul de față cuprinde 15 poeți flamanzi în viață, din toate generațiile, și propune un evantai de forme poetice dintre cele mai diverse, de la poezia așa-zis concretă a lui Mark Insingel la cea a rezonanțelor sociale a lui Charles Ducal, de la poezia livrescă a lui Erik Spinoy la cea prozaic-performativă a lui Andy Fierens, de la poezia intimist-minimalistă a lui Inge Braeckman la cea explozivă a lui Christophe Vekeman.
Abel Sanchez
90,00 MDL
În romanul Abel Sanchez Miguel de Unamuno a adoptat tema biblică a cainismului, lărgind tema invidiei, recunoscând o dialectică între invidiat și invidios, care au nevoie mutuală unul de celălalt. Aici nu e vorba că există victime și călăi, ci că toți avem înăuntrul nostru un Cain și un Abel, supuși unei intimități tragice. În locul acestui destin tragic, Unamuno vine să propună caritatea și iertarea.
Abel Sanchez
90,00 MDL
În romanul Abel Sanchez Miguel de Unamuno a adoptat tema biblică a cainismului, lărgind tema invidiei, recunoscând o dialectică între invidiat și invidios, care au nevoie mutuală unul de celălalt. Aici nu e vorba că există victime și călăi, ci că toți avem înăuntrul nostru un Cain și un Abel, supuși unei intimități tragice. În locul acestui destin tragic, Unamuno vine să propună caritatea și iertarea.
Mâine va fi altfel
45,00 MDL
""Mâine va fi altfel" demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că Liliana Armașu nu compune poezii, ci smulge crâmpeie dureroase, vii, încă aburind de-a lungul rupturii, din propria existență. Drept instrucțiuni de lectură vă poate servi dramaticul poem Ciornă care încheie volumul ca o parafă a celui care are mereu de învins îngerul îndoielii." Eugen Lungu
Mâine va fi altfel
45,00 MDL
""Mâine va fi altfel" demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că Liliana Armașu nu compune poezii, ci smulge crâmpeie dureroase, vii, încă aburind de-a lungul rupturii, din propria existență. Drept instrucțiuni de lectură vă poate servi dramaticul poem Ciornă care încheie volumul ca o parafă a celui care are mereu de învins îngerul îndoielii." Eugen Lungu