Adâncuri incolore
139,00 MDL
După „Montana”, Alexandru Popescu revine în forță cu un nou roman, intitulat metaforic „Adâncuri incolore”. Proza e inspirată de realitățile basarabene de azi, societatea moldovenească ezitând la o răscruce a istoriei, urmând să aleagă între Est și Vest.
Subiectul e axat pe un sat cu o denumire profund simbolică – Molda. În centrul comunei veghează bustul viteazului voievod Dragoș descălecătorul, iar administrația locală se agită febril pentru a marca 600 de ani de la fondarea așezării. Atât doar că, după șase secole de existență, satul nu pare a avea viitor: tinerii îl părăsesc spre a-și căuta norocul în altă parte. Iar cei care rămân sunt înghițiți de mocirla unui trecut fără identitate descifrabilă. Energia istorică, lansată spre viitor sub egida emblemei voievodale, e sabotată de alcoolism, violență, hoție, corupție și alte racile sociale. Așa că adolescentul Dragoș, un copil încă (și acest prenume vădește un paralelism istorico-simbolic!), dispare absorbit de mâlul letal.
Protagonistul romanului este Tudor Roibu, polițist, deci om al puterii. Pare un sectorist vigilent, un tată iubitor și un familist grijuliu, întreținând o casă plină de belșug. Este însă un dur cu sine, dar și cu toți ceilalți din preajma sa, inclusiv cu fiica și soția. Violent, arbitrar, samavolnic, crud până la crimă, el dictează climatul psihologic în familie și în comunitate. Legea locală e articulată după bunul său plac. Își atinge scopurile fentând, fie prin mită, fie prin intimidare. Sătenii nu îndrăznesc să-i înfrunte hatârurile.
Acest plan al cotidianului imediat, brutal, plat și lipsit de viitor are o suprastructură aerată bine gândită și ingenios imaginată artistic: Iazul cel Vechi (un hidronim cu vetuste dar sinistre conotații!...), care pare un monstru fantastic ce înghite făpturi omenești tinere (fază narativă ce ne amintește prin ceva de mitul Andromedei), șoimul e pasărea predestinării, nunta e un spectacol gălăgios și dezinhibat, dar cu final mioritic ș.a.m.d. Foarte subtil e jocul metaforico-simbolic derivat din acromatopsia de care suferă unul dintre eroii centrali ai prozei. Neculai Nepotu, supranumit generic Țăranul, vede totul în cenușiu, lumea sa fiind una ternă și neatractivă ca existență umană (de aici și titlul cărții). Un terifiant șoc psihologic îl vindecă însă de daltonismul său, săteanul ajuns ulterior în Olanda vede pentru prima dată cât de frumoasă și multicoloră poate fi viața.
Prin „Adâncuri incolore”, Alexandru Popescu ne propune un roman de o stringentă actualitate și cu o certă miză proeuropeană.
Eugen Lungu.
Adâncuri incolore
139,00 MDL
După „Montana”, Alexandru Popescu revine în forță cu un nou roman, intitulat metaforic „Adâncuri incolore”. Proza e inspirată de realitățile basarabene de azi, societatea moldovenească ezitând la o răscruce a istoriei, urmând să aleagă între Est și Vest.
Subiectul e axat pe un sat cu o denumire profund simbolică – Molda. În centrul comunei veghează bustul viteazului voievod Dragoș descălecătorul, iar administrația locală se agită febril pentru a marca 600 de ani de la fondarea așezării. Atât doar că, după șase secole de existență, satul nu pare a avea viitor: tinerii îl părăsesc spre a-și căuta norocul în altă parte. Iar cei care rămân sunt înghițiți de mocirla unui trecut fără identitate descifrabilă. Energia istorică, lansată spre viitor sub egida emblemei voievodale, e sabotată de alcoolism, violență, hoție, corupție și alte racile sociale. Așa că adolescentul Dragoș, un copil încă (și acest prenume vădește un paralelism istorico-simbolic!), dispare absorbit de mâlul letal.
Protagonistul romanului este Tudor Roibu, polițist, deci om al puterii. Pare un sectorist vigilent, un tată iubitor și un familist grijuliu, întreținând o casă plină de belșug. Este însă un dur cu sine, dar și cu toți ceilalți din preajma sa, inclusiv cu fiica și soția. Violent, arbitrar, samavolnic, crud până la crimă, el dictează climatul psihologic în familie și în comunitate. Legea locală e articulată după bunul său plac. Își atinge scopurile fentând, fie prin mită, fie prin intimidare. Sătenii nu îndrăznesc să-i înfrunte hatârurile.
Acest plan al cotidianului imediat, brutal, plat și lipsit de viitor are o suprastructură aerată bine gândită și ingenios imaginată artistic: Iazul cel Vechi (un hidronim cu vetuste dar sinistre conotații!...), care pare un monstru fantastic ce înghite făpturi omenești tinere (fază narativă ce ne amintește prin ceva de mitul Andromedei), șoimul e pasărea predestinării, nunta e un spectacol gălăgios și dezinhibat, dar cu final mioritic ș.a.m.d. Foarte subtil e jocul metaforico-simbolic derivat din acromatopsia de care suferă unul dintre eroii centrali ai prozei. Neculai Nepotu, supranumit generic Țăranul, vede totul în cenușiu, lumea sa fiind una ternă și neatractivă ca existență umană (de aici și titlul cărții). Un terifiant șoc psihologic îl vindecă însă de daltonismul său, săteanul ajuns ulterior în Olanda vede pentru prima dată cât de frumoasă și multicoloră poate fi viața.
Prin „Adâncuri incolore”, Alexandru Popescu ne propune un roman de o stringentă actualitate și cu o certă miză proeuropeană.
Eugen Lungu.
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Orga de piatră. Primăvara poeților
43,00 MDL
“Anatol Codru este cel mai nichitastănescian poet din Basarabia. Predilecția lui pentru poezia abstractă, înalt intelectuală poate fi observată în unele texte din volumul de debut și devine programatică în cărțile ulterioare. Cele două metafore centrale ale creației sale, piatra și calul, care își regăsesc originile în Operele imperfecte, titlul intertextualizant al volumului Întîmplarea mirării (1998), dar și prozodia construită pe tehnica ingambamentului, caracterul conceptual al versurilor, scriitura gnomică – toate sunt dovada aderării la modernismul practicat de șaizeciștii din Țară, în special de poetul Necuvintelor. Această sporire a interesului pentru formulele lirice moderniste a însemnat pentru poeții din Basarabia un adevărat imbold pentru înnoirea po(i)etică. Datorită acestei deschideri, poezia de aici își recapătă conștiința de sine dându-și o șansă de supraviețuire.” L. Țurcanu
Orga de piatră. Primăvara poeților
43,00 MDL
“Anatol Codru este cel mai nichitastănescian poet din Basarabia. Predilecția lui pentru poezia abstractă, înalt intelectuală poate fi observată în unele texte din volumul de debut și devine programatică în cărțile ulterioare. Cele două metafore centrale ale creației sale, piatra și calul, care își regăsesc originile în Operele imperfecte, titlul intertextualizant al volumului Întîmplarea mirării (1998), dar și prozodia construită pe tehnica ingambamentului, caracterul conceptual al versurilor, scriitura gnomică – toate sunt dovada aderării la modernismul practicat de șaizeciștii din Țară, în special de poetul Necuvintelor. Această sporire a interesului pentru formulele lirice moderniste a însemnat pentru poeții din Basarabia un adevărat imbold pentru înnoirea po(i)etică. Datorită acestei deschideri, poezia de aici își recapătă conștiința de sine dându-și o șansă de supraviețuire.” L. Țurcanu
Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi
199,00 MDL
Volumul de față cuprinde 15 poeți flamanzi în viață, din toate generațiile, și propune un evantai de forme poetice dintre cele mai diverse, de la poezia așa-zis concretă a lui Mark Insingel la cea a rezonanțelor sociale a lui Charles Ducal, de la poezia livrescă a lui Erik Spinoy la cea prozaic-performativă a lui Andy Fierens, de la poezia intimist-minimalistă a lui Inge Braeckman la cea explozivă a lui Christophe Vekeman.
Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi
199,00 MDL
Volumul de față cuprinde 15 poeți flamanzi în viață, din toate generațiile, și propune un evantai de forme poetice dintre cele mai diverse, de la poezia așa-zis concretă a lui Mark Insingel la cea a rezonanțelor sociale a lui Charles Ducal, de la poezia livrescă a lui Erik Spinoy la cea prozaic-performativă a lui Andy Fierens, de la poezia intimist-minimalistă a lui Inge Braeckman la cea explozivă a lui Christophe Vekeman.
Abel Sanchez
90,00 MDL
În romanul Abel Sanchez Miguel de Unamuno a adoptat tema biblică a cainismului, lărgind tema invidiei, recunoscând o dialectică între invidiat și invidios, care au nevoie mutuală unul de celălalt. Aici nu e vorba că există victime și călăi, ci că toți avem înăuntrul nostru un Cain și un Abel, supuși unei intimități tragice. În locul acestui destin tragic, Unamuno vine să propună caritatea și iertarea.
Abel Sanchez
90,00 MDL
În romanul Abel Sanchez Miguel de Unamuno a adoptat tema biblică a cainismului, lărgind tema invidiei, recunoscând o dialectică între invidiat și invidios, care au nevoie mutuală unul de celălalt. Aici nu e vorba că există victime și călăi, ci că toți avem înăuntrul nostru un Cain și un Abel, supuși unei intimități tragice. În locul acestui destin tragic, Unamuno vine să propună caritatea și iertarea.
Mâine va fi altfel
45,00 MDL
""Mâine va fi altfel" demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că Liliana Armașu nu compune poezii, ci smulge crâmpeie dureroase, vii, încă aburind de-a lungul rupturii, din propria existență. Drept instrucțiuni de lectură vă poate servi dramaticul poem Ciornă care încheie volumul ca o parafă a celui care are mereu de învins îngerul îndoielii." Eugen Lungu
Mâine va fi altfel
45,00 MDL
""Mâine va fi altfel" demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că Liliana Armașu nu compune poezii, ci smulge crâmpeie dureroase, vii, încă aburind de-a lungul rupturii, din propria existență. Drept instrucțiuni de lectură vă poate servi dramaticul poem Ciornă care încheie volumul ca o parafă a celui care are mereu de învins îngerul îndoielii." Eugen Lungu
Contur de meditație
40,00 MDL
“Asemeni celor mai mulți scriitori basarabeni din pleiada numită de Mihai Cimpoi „copiii anilor 30”, Ion Vatamanu își găsește sursele lirismului în universul rustic, patriarhal, păstrător al sacrului și al valorilor ancestrale. Copilăria pierdută, țăranii purtători de înțelepciune, făptura sacralizată a mamei, natura în plină armonie cu ființa umană sunt motive prezente în toate cărțile de poezie ale lui Ion Vatamanu. Lirismul elegiac-nostalgic e străbătut însă de ecouri ale frământărilor trăite de omul modern. Înșiruirile de întrebări retorice din mai multe poeme ne introduc într-o lume a neliniștilor și incertitudinilor, a tristeților și dorurilor, a așteptărilor și ambiguităților... În memoria generațiilor tinere de cititori, Ion Vatamanu va rămâne totuși ca poetul de pe baricade, sau poetul-tribun, unul dintre personajele principale ale anilor de renaștere națională.” (Lucia Țurcanu)
Contur de meditație
40,00 MDL
“Asemeni celor mai mulți scriitori basarabeni din pleiada numită de Mihai Cimpoi „copiii anilor 30”, Ion Vatamanu își găsește sursele lirismului în universul rustic, patriarhal, păstrător al sacrului și al valorilor ancestrale. Copilăria pierdută, țăranii purtători de înțelepciune, făptura sacralizată a mamei, natura în plină armonie cu ființa umană sunt motive prezente în toate cărțile de poezie ale lui Ion Vatamanu. Lirismul elegiac-nostalgic e străbătut însă de ecouri ale frământărilor trăite de omul modern. Înșiruirile de întrebări retorice din mai multe poeme ne introduc într-o lume a neliniștilor și incertitudinilor, a tristeților și dorurilor, a așteptărilor și ambiguităților... În memoria generațiilor tinere de cititori, Ion Vatamanu va rămâne totuși ca poetul de pe baricade, sau poetul-tribun, unul dintre personajele principale ale anilor de renaștere națională.” (Lucia Țurcanu)
La capătul vederii
43,00 MDL
“Deschis, aparent, către toate zările lirismului, poetul se arată, la o nouă lectură, vizibil despovărat de balastul tematic al epocii, piesele cu relief profilând imaginea unui autor care, deși fusese între primii verslibriști basarabeni, își supraviețuiește mai ales prin poemele care vădesc profunda-i legătură cu lumea satului și cu tot ceea ce – orfic – o întemeiază: casa părintească, mama și tata, frații și surorile, pomii și vietățile locului, Vălenii fremătând lângă freamătul gurilor Prutului și, desigur, gestul sacrificial al artistului, avântându-se să creeze, ca arhetipalul Manole, până și în cădere, în căderea care desfundă izvoarele ațipite în somnul materiei”. (N. Leahu)
La capătul vederii
43,00 MDL
“Deschis, aparent, către toate zările lirismului, poetul se arată, la o nouă lectură, vizibil despovărat de balastul tematic al epocii, piesele cu relief profilând imaginea unui autor care, deși fusese între primii verslibriști basarabeni, își supraviețuiește mai ales prin poemele care vădesc profunda-i legătură cu lumea satului și cu tot ceea ce – orfic – o întemeiază: casa părintească, mama și tata, frații și surorile, pomii și vietățile locului, Vălenii fremătând lângă freamătul gurilor Prutului și, desigur, gestul sacrificial al artistului, avântându-se să creeze, ca arhetipalul Manole, până și în cădere, în căderea care desfundă izvoarele ațipite în somnul materiei”. (N. Leahu)
Din rană crește ramul
43,00 MDL
Antologia conține poeme selectate din creația lui Damian începând cu volumul Sînt verb. Aceste texte demonstrează că Liviu Damian este scriitorul care nu a vrut să se lase absorbit de vremuri, creând versuri ale căror mesaj și imagistică rămân la fel de valabile și astăzi, la o distanță de aproape 30 de ani de la trecerea scriitorului în limea celor drepți și la 50 de ani de la debut (Darul fecioarei, 1963).
Din rană crește ramul
43,00 MDL
Antologia conține poeme selectate din creația lui Damian începând cu volumul Sînt verb. Aceste texte demonstrează că Liviu Damian este scriitorul care nu a vrut să se lase absorbit de vremuri, creând versuri ale căror mesaj și imagistică rămân la fel de valabile și astăzi, la o distanță de aproape 30 de ani de la trecerea scriitorului în limea celor drepți și la 50 de ani de la debut (Darul fecioarei, 1963).