Proză, poezie și dramaturgie

În drama Crimă la Paris Lucreția Bârlădeanu nu istorisește doar omorul odios pe care îl săvârșește un grup de conaționali în Orașul Luminilor. Ancheta – pe care a deschis-o poliția franceză și la care cititorul asistă cu răsuflarea întretăiată – îi permite autoarei să analizeze cauzele care au putut aduce niște oameni la condiția de bestii, îndemnându-ne să reacționăm prompt la răul din societate și să ne cultivăm sentimentul de empatie pentru semeni.

Vincent Tholomé s-a născut la Namur, pe 20 noiembrie 1965. Încă de la debutul său din 1999, şi-a făcut un nume ca performer de texte, alături de poeţii francezi Christophe Tarkos şi Charles Pennequin, coredactorii săi la revista Tombe Tout Court, mai tîrziu TTC. Ca şi tovarăşii săi de drum, acordă o mare atenţie argoului şi foloseşte deseori repetiţia ca proces stimulant. Vincent Tholomé şi-a făcut reputaţia de om de scenă; a făcut performance în compania muzicienilor, a videaştilor, a cîntăreţilor sau a altor autori performeri, atît în Belgia cît şi în străinătate. Totodată, face parte împreună cu Laurence Vielle, Christian Duray, Dominique Massaut, Frédéric Saenen, Mathieu Ha şi Daniel Hélin din „Big Band de Littératures féroces“. S-a făcut remarcat încă de la publicarea volumului Bang! (2000). Alte volume notabile sînt Tout le monde est quelqu'un (2007)/ Toată lumea este cineva, Kirkjubaejarklaustur (2007) şi Cavalcade (2012)/ Cavalcada. În 2011, a primit Premiul Trienal de Poezie al Comunităţii Franceze, pentru volumul The John Cage Experiences (2007)/ Experienţele lui John Cage. MON ÉPOPÉE / EPOPEA MEA (2020) este un volum experimental, jucăuș-repetitiv, ca într-o ritornelă, plin de miez și fantezie. E un text poetic abracadabrant, care te cucerește și te intrigă totodată, ținîndu-ți vie atenția în permanență. nu că petrzhak / corpolentul petrzhak / ar fi spus totul despre stepele sale / despre peluzele sale interioare / ci petrzhak / corpolentul petrzhak neputînd să se abțină a rosti spuse zile și zile în șir / corpolentul petrzhak rostind / mai întîi / trei zile în șir / spuse referitoare la stepele sale / din epopeea sa / apoi revenind / fără vreun motiv anume / zile și zile în șir / o dată în plus / asupra solurilor a olgăi bushueva și a biscuiților sovietici / preferînd să rostească / zile și zile în șir / spuse despre soluri / despre starea solurilor / apoi rostind spuse referitoare la olga bushueva / apoi rostind iar spuse referitoare la biscuiții sovietici / etc. / etc. / konstantin petrzhak / nu știu de ce / petrecînd zile și zile în șir a rosti spuse / dimineața / la cantina centrului / referitoare la soluri la olga bushueva și la biscuiții sovietici mai degrabă decît să rostească spuse despre stepele și peluzele sale interioare / revenind totuși asupra lor / dar după zile și zile în șir / fără vreun motiv anume / Vincent Tholome

„Val Butnaru a intrat în ziaristică nu pe porţile înguste ale micului „fapt divers”, ci a atacat din start marile noastre probleme istorico-sociale. Romancierul Val Butnaru se arată în continuare preocupat de aceleaşi stringenţe istorice. “Patimile după Iov” este romanul-frescă ce ne lipsea şi pe care îl aşteptăm de mult. Subiectul se axează pe două dintre cele mai frământate secole prin care a trecut Basarabia – de la anexarea acestui teritoriu de către ruşi până în contemporaneitate (războiul de pe Nistru). Ucigătoarele zigzaguri ale istoriei – a doua răpire a sudului Basarabiei (1878), Primul Război Mondial şi rebeliunea bolşevică, 28 iunie 1940, al Doilea Război şi revenirea „tătarilor” pe tancuri etc. – trec prin fier şi sânge neamul Iovilor, ţărani avuţi din sudul Basarabiei. Acolada narativă cuprinde câteva generaţii ale acestei dinastii: de la stră-străbunicul Ioan Iov, „care a votat Unirea Principatelor în 1859”, până la ultimul vlăstar, Mitru, ziarist ce transmite ştiri pentru Europa Liberă în toiul luptelor cu separatiştii transnistreni. Romanul are două mize livreşti distincte: una biblică, profund simbolică, reangajând mitul lui Iov, omul care avea de toate şi trăia în îndestulare, preamulţumit de norocosul său destin. La un moment dat însă binele se întoarce în antipodul său, Iov fiind lovit de toate nenorocirile. I se ia pe rând totul, personajul fiind supus celor mai devastatoare suferinţe. Proza lui Val Butnaru reactivează parcă scenariul biblic, blestemul abătându-se asupra întregului neam de ţărani din Bugeac, urmându-i din tată în fiu. Nicio pacoste posibilă nu-i ocoleşte: jaful, violul, exilul, trădarea, recluziunea, barbaria străinului şi ticăloşia aproapelui, dezrădăcinarea etnică etc., etc. Dincolo de această pistă veterotestamentară, există o alta, cultă, de ordin strict literar, prin discreta şi aluziva referire – mai mult în subtext – la celebrul Deşertul tătarilor de Dino Buzzati. Numai că ceea ce pentru sublocotenentul Drogo era o iluzorie ameninţare (pe care tânărul militar şi-o dorea febril!), pentru ţăranii din Bisericuţa invazia e un pericol cât se poate de iminent – „tătarii” năvălesc periodic aducând cu ei pârjol şi înjosire. Val Butnaru îmbină captivant realitatea istorică şi ficţiunea, romanul având mai multe faţete – de saga istorică a unei seminţii strivite între plăcile tectonice ale vremurilor potrivnice, de şarjă politică tratată uneori cu instrumentele publicisticii, de polar nelipsit de suspans, dar şi de epic răscolitor, cu scrâşnet dureros în confruntarea cu fatala neaşezare a ţinutului. Dramatismul situaţiilor e pigmentat abundent de inocenţa identitară, egală cu prostia, a basarabeanului de la răscruce. Se pare că pentru acesta „valoarea educativă a suferinţei” nu funcţionează nici azi.” Eugen Lungu

Un scriitor care a scris doar la negru, fără să-și semneze cărțile, se revoltă, vrea să plece, să fugă din asociația secretă unde se scriu cărți și pentru autorii ce încă nu s-au născut. Psihologia personajului care a scris mereu pentru alții este surprinsă între încercările fragmentare, poetice, dramatice de a-și exprima revolta și viața sentimentală a unei tinere/bătrâne femei (uneori și robot), care vrea să-și schimbe condiția. Romanul Negrissimo a obținut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, la prima sa ediție, tot la Editura ARC, în 2003.